Fonduri de la Guvern pentru istoria Dobrogei
Fonduri de la Guvern pentru istoria DobrogeiDin suma de 300 miliarde lei alocate pentru restaurarea monumentelor istorice din tara, judetului Constanta i-a revenit aproape un miliard de lei * Aproape 75% din fondurile din acest an pentru restaurarea monumentelor istorice, aprobate de Ministerul Culturii si Cultelor, reprezinta restante la cheltuielile materiale * Practic, suma disponibila a ramas la aproape 200 de milioane de lei, care nu se justifica in nici o lucrare ce se desfasoara in acest moment
Siturile arheologice constantene si-ar putea prelungi viata daca fondurile alocate restaurarii monumentelor istorice din judet s-ar face fundamentat, in raport cu cerintele reale. Definitivarea lucrarilor de restaurare la monumente ca Ansamblul monastic rupestru Basarabi, Cetatea Capidava ar putea transforma aceste puncte de interes national in puncte de interes turistic. In prezent, exploatarea acestora din punct de vedere turistic este continua, solicitarile de orice natura asupra arhitectonicii monumentelor sunt perpetue, fapt care duce la scaderea potentialului istoric. In decursul acestui an, s-au format trei echipe de arheologi de la firme angajate prin contracte de catre Ministerul Culturii si Cultelor, care au lucrari, in prezent, la trei dintre siturile constantene: Cetatea Histria, Trophaeum Traiani - Adamclisi si Albesti. Aceste echipe fac o munca de conservare primara asupra siturilor si sunt, de altfel, singurele lucrari executate in acest an. Cheltuielile necesare procesului de conservare care se deruleaza nu pot fi identificate pe nici o lista a ministerului sau a reprezentantilor in teritoriu al acestuia. Din raspunsul oficial trimis de minister catre redactia noastra a rezultat ca banii alocati pentru lucrarile de anul acesta din judet sunt doar niste sume inregistrate intr-un asa-zis Program National de Restaurare. Parca nu era de ajuns ca deja in ultimii ani se aloca din ce in ce mai putini bani pentru readucerea istoriei nationale pe piedestalul de pe care a fost daramata, statul are si restante la plata cheltuielilor materiale, asa cum reiese din raspuns. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Departamentului de Relatii cu Presa din cadrul ministerului, anul acesta, prin Programul National de Restaurare 2003, cu nr. 2122/RT/2003, aprobat de Cabinetul Ministrului, pentru restaurarea monumentelor istorice din judet s-au alocat peste 917 milioane lei. Suma totala estimata in bugetul aprobat de Guvern pentru anul acesta in vederea restaurarii monumentelor istorice din tara era de 300 miliarde lei. Trei sferturi din suma alocata de minister, adica 750 milioane lei, reprezinta restante la cheltuieli materiale, care echivaleaza cu notiunea de plati neonorate pana in momentul aprobarii PNR-ului din acest an. Scazand din suma alocata valoarea restantelor pentru cheltuielile materiale, practic, in acest an restaurarea monumentelor constantene a "beneficiat" de aproximativ doua sute milioane lei. Obiectivele istorice pentru care s-au aprobat aceste sume au fost cele nominalizate in Planul Urbanistic General: Cavoul Hypogeu cu scena banchetului, Cavoul cu Orant, Ansamblul monastic rupestru din Basarabi, Cetatea Capidava si Ansamblul Seminarului musulman din Medgidia. O alta restanta a anului trecut s-a inregistrat pentru Poarta Mare-Tomis/Turnul de Sud-Vest, din municipiul Constanta, in valoare de 58,6 milioane lei. Cert este ca nici unul dintre monumentele prinse in PUG nu a beneficiat inca din anul 1998, fiind cea mai recenta data, cel putin de vreo lucrare de prezervare. De asemenea, nu se poate ghici din adresa ministerului macar daca aceasta suma de aproape 200 milioane s-a alocat proiectarii lucrarilor pentru acele monumente sau executarii acestora, desi suma ar fi infima chiar si pentru efectuarea unor lucrari asupra unuia singur. Pentru a indrepta situatia siturilor, a pieselor de valoare existente, Muzeul National de Istorie si Arheologie Constanta va beneficia de ajutorul Consiliului Judetean pentru a prelua din patrimoniul Ministerului Culturii si Cultelor a doua dintre cele cinci obiective enumerate in PUG, si anume: Cavoul Hypogeu si Ansamblul monastic rupestru de la Basarabi. Din declaratia directorului adjunct al muzeului constantean, Virgil Lungu, a reiesit ca ar fi un castig transferul acestor doua obiective, nu numai pentru institutia pe care o reprezinta, ci si pentru patrimoniul local si national, cel din urma degrevandu-se de orice obligatie baneasca pentru intretinerea si punerea lor in valoare. Puterea de finantare a unor lucrari necesare restaurarii monumentelor ar fi destul de mare, incasarile muzeului din diverse servicii ajungand, in medie, anual, in jurul sumei de patru miliarde lei. De trei ori mai mult decat suma alocata de minister anul acesta pentru cele cinci obiective din judetul nostru. Consiliul Judetean Constanta este, de asemenea, dispus sa investeasca in aceste monumente care pot fi exploatate din punct de vedere turistic si in urmatorii ani.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp