Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 10 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forte Systems SRL a contestat la CNSC o licitație organizată de Primăria Techirghiol. Ce decizii au fost dictate? (DOCUMENT)

ro

10 Dec, 2024 17:00 538 Marime text
  • Firma contestatară a solicitat să se analizeze aspectele tehnice care au condus la diferența de punctaj dintre cele două oferte și acordarea accesului la dosarul achiziției, în vederea fundamentării aspectelor semnalate prin contestație
  • în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis să respingă contestația formulată de SC FORTE SYSTEMS SRL, în contradictoriu cu Primăria TECHIRGHIOL, pentru neconstituirea cauțiunii
  • Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016
  • Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare
 
 
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a adoptat decizia nr.3386/C4/4024 din 28.11.2024 la contestația nr. 1420/15.11.2024, formulată de SC FORTE SYSTEMS SRL, cu sediul în Constanța, str. Zburătorului nr. 4, reprezentată legal de Gheorge Petrescu – administrator, împotriva rezultatului adoptat de către Primăria TECHIRGHIOL, în calitate de autoritate contractantă, procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice având ca obiect „Dotarea cu echipamente digitale a unității de învățamânt preuniversitar liceul teoretic „Emil Racoviță" oraș Techirghiol din județul Constanța”.

Firma contestatară a solicitat să se analizeze aspectele tehnice care au condus la diferența de punctaj dintre cele două oferte și acordarea accesului la dosarul achiziției, în vederea fundamentării aspectelor semnalate prin contestație.

în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis să respingă contestația formulată de SC FORTE SYSTEMS SRL, în contradictoriu cu Primăria TECHIRGHIOL, pentru neconstituirea cauțiunii, vezi secțiunea „documente”.
Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
 
Despre Forte Systems SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, firma se ocupă de comerțul ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software- ului și are sediul social pe strada Zburatorului, Nr. 4 din Constanța.


Petrescu Gheorghe este asociat unic și administrator.

Din anul 2007, Forte Systems SRL a obținut, prin negociere directă, 12.652 de contracte de la autorități publice locale.

Printre acestea se numără: Colegiul National Militar "Alexandru Ioan Cuza", Liceul Teoretic "George Călinescu" Constanța, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Ministerul Apărării UM02003 și altele.
 
De asemenea, firma a câștigat și 31 de licitații, organizate de autorități publice locale, printre care:  Liceul Tehnologic "Ion Banescu" Mangalia,  Comuna Lumina, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Comuna Mihail Kogălniceanu și altele.

În anul fiscal 2023, Forte Systems SRL a declarat o cifră de afaceri de 11.149.484 lei, 14 salariați și un profit de 1.101.432 lei.



PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 ​De asemenea, pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Citește și: 

Forte Systems SRL va funiza Liceului "George Călinescu" pachete software, echipamente It&C, kituri robotice, de peste 270.000 lei (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii