Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Navale Române Cooperare româno-ucraineană a militarilor marinari

ro

07 Nov, 2019 16:09 1765 Marime text
Șeful Statului Major al Forțelor Navale Române a primit vizita oficială a omologului său ucrainian, miercuri, 6 noiembrie, la sediul instituției din București. În marja discuțiilor oficiale, viceamiralul Alexandru Mîrșu i-a prezentat viceamiralului Ihor Voronchenko contribuția Forțelor Navale Române la consolidarea inițiativelor regionale din zona Mării Negre și a subliniat importanța continuării colaborării dintre cele două forțe navale în domeniile operații, instrucție și învățământ militar de Marină.
 
Cei doi oficiali militari au analizat stadiul cooperării bilaterale și au accentuat necesitatea continuării și dezvoltării activităților de instrucție comune în mediile maritim și fluvial, fiind menționate exercițiile multinaționale anuale „Sea Shield”, organizat de Forțele Navale Române, și „Sea Breeze”, organizat de Forțele Navale Ucrainene, precum și exercițiul bilateral anual „Riverine”, desfășurat pe fluviul Dunărea, organizat și condus, prin rotație, de cele două marine militare.
 
După vizita la Statul Major al Forțelor Navale, oficialul ucrainean s-a întâlnit miercuri, 6 noiembrie, cu locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, general locotenent Daniel Petrescu, și a purtat discuții despre aspectele securității din regiunea Mării Negre și din Marea Azov.
 
Joi, 7 noiembrie, viceamiralul Voronchenko s-a deplasat la Constanța, împreună cu viceamiralul Mîrșu, unde a vizitat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Centrul de Scafandri, portul militar și a avut o întrevedere oficială cu contraamiralul de flotilă Mihai Panait, comandantul Flotei.
 
Vizita oficialului militar ucrainean în România contribuie la consolidarea parteneriatului dintre Forțele Navale Române și Forțele Navale Ucrainene, precum și la implementarea măsurilor adoptate la Summit-ul NATO de la Bruxelles, din luna iulie 2018, referitoare la sprijinul acordat Ucrainei și la reducerea riscurilor la adresa securității, în proximitatea estică a Alianței.

Sursă foto: Forțele Navale Române
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii