Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 02 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Navale Române Exercițiul multinațional „Heracleea 24”, cel mai mare exercițiu specific infanteriei marine

ro

02 Oct, 2024 11:13 190 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Fortele Navale Române






Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea”, subordonat Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, a organizat, în perioada 23 septembrie – 2 octombrie, cel mai mare exercițiu specific infanteriei marine, „Heracleea 24”.
 
Devenit o tradiție, exercițiul este o activitate de instruire reprezentativă pentru infanteriștii marini români. „Heracleea 24” a presupus desfășurarea unor acțiuni tactice fluviale specifice în Sulina, Sfântu Gheorghe, Caraorman, Mahmudia și Murighiol, organizate în vederea consolidării nivelului de supraveghere a zonei de responsabilitate din Delta Dunării.
 
La „Heracleea 24” s-au antrenat în comun peste 150 de militari români și 18 militari din Statele Unite ale Americii și Italia și au fost angrenate aproximativ 200 de elemente de tehnică specifică, potrivit unui anunț al Forțelor Navale Române.
 
Totodată, Vedeta fluvială 163 „Locotenent Mircea Metz” și șalupa rapidă de intervenție 102 „Constantin Ciuchi”, din compunerea Divizionului 88 Vedete Fluviale ,,Amiral Gheorghe Sandu”, au desfășurat acțiuni de supraveghere a zonei de responsabilitate, în vederea asigurării liniilor de comunicații fluviale și protecției infrastructurii critice.
 
Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea”, unitate unică în Armata României, se instruiește constant în vederea implementării capabilităților pentru operații amfibii, în conformitate cu standardele NATO și, prin activitățile desfășurate, demonstrează nivelul ridicat de adaptare permanentă la schimbările mediului de securitate și al capacității de reacție pentru furnizarea securității pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
 
 
Citește și
Centrul de Scafandri Constanța a marcat 40 de ani de la stabilirea recordului național de scufundare
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii