Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Navale Române participă la Conferința Forumului Securității Maritime

ro

24 Oct, 2023 14:31 863 Marime text
Forumul Securității Maritime, în colaborare cu Statul Major al Forțelor Navale, organizează în perioada 26-27 octombrie, conferința internațională anuală cu tema „Reziliența maritimă și securitatea Mării Negre: Abordări în era amenințărilor hibride”.

Potrivit unui comunicat al Forțelor Navale, în cadrul conferinței, reprezentanți ai Forțelor Navale Române și specialiști în problematica securității maritime vor susține lucrări și comunicări științifice, care vor aduce spre dezbatere diferite subiecte referitoare la tema forumului.

Ediția din acest an a conferinței dorește să sublinieze faptul că cele mai bune soluții la provocările de securitate pot fi identificate numai printr-un dialog axat pe problemele specifice domeniului maritim, reunind toate structurile din sectorul public și privat, din organizații naționale și internaționale, precum și din mediul academic și ONG-uri.
Lucrările conferinței vor fi prezentate în format fizic, începând cu ora 09.00, în Constanța, la Centrul de Conferințe al Forțelor Navale (Str. Dezrobirii Nr. 18, Constanța), și în format online, pe platforma Cisco Webex Meetings.

„Forumul Securității Maritime (FSM) reprezintă inițiativa științifică a Clubului Amiralilor și este o platformă de creare și diseminare a cunoștințelor și informațiilor în domeniul securității maritime, care desfășoară activități științifice și organizează evenimente de informare și dezbatere publică. Forumul Securității Maritime reprezintă, totodată, un mediu de diseminare și comunicare publică în domeniile politicilor navale, transportului naval, securității maritime și apărării naționale. Prin cooperarea cu mediul profesional-instituțional și mediul academic și de cercetare științifică, Forumul Securității Maritime oferă oportunități de conectare și integrare în rețelele naționale de cunoaștere, diseminare și cooperare în domeniile politicilor navale, dezvoltării Economiei Albastre, rezilienței maritime și transportului naval, în vederea dezvoltării de programe sinergice în ariile de interes.   

Forumul Securității Maritime organizează anual o conferință pe teme de actualitate, cu privire la securitatea maritimă a României, anul acesta, urmând să se desfășura cea de-a treia ediție.
Mai multe detalii și informații se pot obține pe site-ul oficial al Forumului Securității Maritime:  https://www.forumulsecuritatiimaritime.ro“ - au mai precizat reprezentanții Forțelor Navale Române.

Citește și: 

Forumul Internațional pentru Facilitarea Comerțului – Sprijinirea Exporturilor Ucrainene prin Coridoarele de Solidaritate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii