Forțele Navale Române promovează cariera militară în județul Neamț. Programul campaniei de promovare
Forțele Navale Române promovează cariera militară în județul Neamț. Programul campaniei de promovare
10 Mar, 2023 15:24
ZIUA de Constanta
1205
Marime text
Marinari și scafandri militari, infanteriști marini și elevi militari desfășoară, în perioada 14-16 martie, o campanie de promovare a carierei militare, în județul Neamț.
Reprezentanții Forțelor Navale Române se vor întâlni cu aproximativ 3.000 de elevi nemțeni, cărora le vor prezenta ofertele educaționale ale instituțiilor de învățământ și de formare profesională din Constanța și Mangalia., transmit Forțele Navale prin intermediul unui comunicat oficial.
Programul campaniei de promovare cuprinde prezentări de expoziții de tehnică militară, armament și materiale cu specific marinăresc, astfel:
- marți, 14 martie, orele 09.00-09.50, în Municipiul Piatra-Neamț, la Sala Cinema „Mon Amour”, deschiderea oficială a campaniei de promovare în județul Neamț, la care sunt invitați reprezentanți ai autorităților locale și comandantul garnizoanei Piatra Neamț;
- marți, 14 martie, orele 10.00-16.00, și miercuri, 15 martie, orele 09.00-16.00, în Municipiul Piatra-Neamț, la Sala Cinema „Mon Amour”, prezentarea ofertelor educaționale din Forțele Navale Române;
- miercuri, 15 martie, orele 10.00-14.00, în Orașul Bicaz, la Casa de Cultură, prezentarea ofertelor educaționale din Forțele Navale Române;
- joi, 16 martie, orele 10.00-13.00, în Municipiul Roman, la Sala Consiliului de la sediul Primăriei, prezentarea ofertelor educaționale din Forțele Navale Române;
- joi, 16 martie, orele 10.00-13.00, în Orașul Târgu Neamț, la Casa Culturii „Ion Creangă”, prezentarea ofertelor educaționale din Forțele Navale Române.
Desfășurarea campaniei de promovare a Forțelor Navale Române în județul Neamț este organizată în colaborare cu Centrul Militar Județean Neamț, Inspectoratul Școlar Județean Neamț și autoritățile publice locale din Piatra Neamț, Roman, Bicaz și Târgu Neamț.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii