Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:28 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost director interimar al RAJDP Constanța, Aurelian Acsinte a revenit la firma sa - Map Survey SRL

ro

13 Aug, 2022 16:19 3008 Marime text

 
  • Vlase Dan Gabriel, în calitate de asociat unic la Map Survey - S.R.L., a decis retragerea din societate
 
Aurelian Acsinte, fost director al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, a revenit la firma Map Survey SRL, pe care o conducea și înainte de numirea în regie.
 
În Monitorul Oficial al României, a fost publicată decizia în acest sens. Vlase Dan Gabriel, în calitate de asociat unic la Map Survey - S.R.L., a decis retragerea din societate şi din calitatea de administrator, cesionând cele 20 părţi sociale, către noul asociat Acsinte Aurelian, în baza art. 202 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, la valoarea nominală, care devine astfel asociat unic deţinând întregul capital social în sumă de 200 lei, reprezentând 20 părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare. Cota de participare la pierderi şi profit este de 100%.
 
„Eu, cedentul, Vlase Dan Gabriel transmit, iar eu, cesionarul Acsinte Aurelian, preiau activul şi pasivul societăţii, toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, atât acelor deţinute cât şi a celor cedate, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice de orice natură, existente şi neachitate până la data prezentei Hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele care vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control”.
 
Societatea este administrată pentru o perioadă de 20 ani, cu puteri depline de reprezentare şi administrare, de către asociatul unic Acsinte Aurelian.
 
Amintim că în ședința de Consiliu Județean din iunie 2022 au fost numiți noii administratori ai Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța. Aceștia sunt: Adrian Labeș, Doru Sauciuc, Cătălin Ciupercă, Sorin Lucian Ionescu și Adrian Gorcea. În aceeași zi, s-a încheiat și mandatul directorului interimar, Aurelian Acsinte. În ședința noului CA, director general adjunct, Răzvan Zagon a primit atribuții de manager al Regiei care urmează să se transforme în societate pe acțiuni.
 
Despre Map Survey SRL
 
Firma a fost înființată în anul 2019, având sediul social pe strada Delfinului din Constanța. Asociat unic este Acsinte Aurelian. În anul 2021, firma a raportat 5 salariați și o cifră de afaceri de 1.286.227 lei, cu un profit de 176.386 lei. Map Survey S.R.L. a încheiat 2 contracte de achiziții publice in valoare totală de 168.256 lei, una cu Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, pe data de 17 decembrie 2021, pentru servicii topografice drumuri județene, valoarea contractului fiind de 113.256 lei. Al doilea contract a fost semnat cu Primăria Eforie, în 20 decembrie 2021, pentru serviciul de dirigenție de șantier pentru urmărirea lucrărilor – 55.000 lei.

 
Fostul asociat, Vlase Dan Gabriel, care i-a ținut locul în timp ce Acsinte era la RAJDP, mai apare asociat și administrator în firma DGV Consult SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:

Regia Județeană de Drumuri și Poduri are o conducere nouă. Acsinte și-a depus mandatul pentru lipsă de comunicare!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii