Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:58 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc de cinci etaje Fosta firmă a lui Stere Sponte, Lotus Camping SRL, investeşte pe malul Mării Negre

ro

08 May, 2015 00:00 4841 Marime text
Societatea Lotus Camping SRL, care l-a avut ca asociat, acum câţiva ani, pe fostul şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Stere Sponte, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul tehnic pentru proiectul „Imobil P+5E locuinţe şi spaţii comerciale la parter“, care va fi amplasat pe terenul situat în partea de sud-est a intravilanului oraşului Năvodari, în zona hotarului cu municipiul Constanţa.
 
Beneficiarul doreşte obţinerea autorizaţiei de construire pentru o clădire cu regimul de înălţime P+5E, la parter urmând a fi dispuse două spaţii comerciale. La fiecare etaj vor fi amplasate câte şapte unităţi locative (şase garsoniere şi un apartament cu două camere), rezultând un total de 35 de apartamente. În incinta terenului vor fi amenajate 28 de locuri de parcare, dintre care 14 doar parţial, în incinta terenului, conform PUZ-ului aprobat. Circulaţia pe verticală se va realiza cu ajutorul unui lift de persoane şi pe o scară interioară, dimensionată pentru a face faţă unei evacuări în situaţie de urgenţă. Arhitectura clădirii va fi modernă, cu linii simple şi finisaje superioare. Acoperişul va fi de tip terasă necirculabilă, cu acces din zona tehnică a liftului. Terenul pe care va fi ridicată viitoarea clădire se află la o distanţă de 0,3 km de Marea Neagră, în intravilanul oraşului Năvodari, la est de bulevardul Mamaia Nord (fostul DC 86). Terenul este identificat cu adresa bulevardul Mamaia - Nord, F.N., Lot. 1/5+1/6, nr. cad. 113414, oraş Năvodari. În prezent, terenul este reglementat prin PUZ ca făcând parte din intravilanul construibil. Dimensiunea medie a parcelelor constituite este de aproximativ 517 mp.

Despre investitor

Potrivit Registrului Comerţului, Lotus Camping SRL a fost înregistrată în anul 2003 şi are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Poporului. Firma are un capital social subscris de 1.000 de lei, integral vărsat, compus din 100 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţi în societate sunt Tănăsel Raiciu, născut pe 26.09.1966, în Ceamurlia de Sus, Tulcea, cu 50 de parţi sociale (50% din capitalul social), Petrică Constantin Oprea, născut pe 17.10.1969, în Săcele, Constanţa, cu 25 de părţi sociale (25% din capitalul social) şi Florin Vizan, născut pe 4.04.1960, în satul Izvoru Mare, Constanţa, cu 25 de părţi sociale (25% din capitalul social). Administratorii societăţii care se ocupă de „parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere“ este Petrică Constantin Oprea.

Alte afaceri

Tănăsel Raiciu mai este asociat în Tiara Design SRL, Zeus Construct SRL, dar şi în alte două societăţi, în prezent radiate, Jolly SRL şi Rai Plast SRL. Petrică Constantin Oprea este, la rândul său, asociat în Holiday Beach SRL, Megalex Trading SRL, Nova Holding SRL, Nova Management SRL, Perfect Construct Serv SRL, Zeus Construct SRL, dar şi în alte două firme, radiate: Macos SRL şi Comas Impex SRL. Numele lui Petrică Constantin Oprea apare şi în SC Viva Holding SRL, în prezent cu activitate întreruptă. Florin Vizan, cunoscut ca fost membru al CA-ului OIL Terminal, figurează la Registrul Comerţului ca fiind implicat în firme precum Interfaun SARL (radiată), Nova Holding SRL, Nova Management SRL, Perfect Construct Serv SRL, Viva Holding SRL (întrerupere temporară de activitate), Zeus Service SRL, Zeus Construct SRL.
 
În anul 2010, din Lotus Camping SRL s-a retras fostul şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanța, Stere Sponte, acesta cesionând cele 50 de părţi sociale, reprezentând 50% din capitalul social total, lui Tănăsel Raiciu. Stere Sponte, fost membru în Comisia Județeană de Fond Funciar Constanța, a fost deferit Justiţiei pentru complicitate la abuz în serviciu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii