Foștii șefi SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel
Foștii șefi SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel
06 Aug, 2024 11:11
ZIUA de Constanta
596
Marime text
- Ce doi foști șefi din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt în fața judecătorilor de la Curtea de Apel, pe care speră să îi convingă să renunțe la măsura controlului judiciar.
Cei doi sunt cercetați de DNA pentru trafic de influență. „Am constatat că am văzut doar opt volume din cele 22, am luat la cunoștință și acum o să ne facem apărarea”, a spus Coldea. Ședința de judecată pentru contestarea controlului judiciar a fost deja amânată de două ori, conform digi.24.ro.
Pe 24 mai, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă au fost plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, fiind acuzaţi că au cerut 600.000 de euro omului de afaceri Cătălin Hideg, pentru a-l ajuta pe acesta să obţină o pedeapsă cu suspendare într-un dosar de fraude cu fonduri europene.
Coldea şi Dumbravă încearcă să scape de controlul judiciar, în condiţiile în care au mai multe interdicţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar. În acest dosar, mai sunt urmăriţi penal avocatul Doru Trăilă şi Dan Tocaci, un apropiat al celor trei. Ulterior, DNA a extins urmărirea penală pe numele lui Coldea şi Dumbravă, sub acuzaţia că i-au cerut primarului din Rovinari, Robert Filip, suma de 600.000 de euro, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia să pronunţe hotărâri favorabile edilului, într-un dosar penal în care acesta era judecat.
Citește și
Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, din nou la DNA!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii