Fostul deținut politic Paul Andreescu, cetățean de onoare al județului Constanța. „Îl consider titlul fraților mei din lot” (VIDEO)
Fostul deținut politic Paul Andreescu, cetățean de onoare al județului Constanța. „Îl consider titlul fraților
09 Mar, 2022 13:25
ZIUA de Constanta
3048
Marime text
Paul Andreescu, fost deținut politic și președintele Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a primit astăzi, 9 martie 2022, de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944 - 1989, titlul de cetățean de onoare al județului Constanța.
Consiliul Județean Constanța a fost convocat în ședință extraordinară în data de 09.03.2022, ora 13.00.
Pe ordinea de zi a fost un singur proiect: „Proiect de hotărâre nr. 75/04.03.2022 privind acordarea titlului de Cetățean de onoare al județului Constanța domnului Paul Andreescu, deținut politic anticomunist. Iniţiator, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa“.
Paul Andreescu a fost arestat pe 6 noiembrie 1956 și condamnat politic la 5 ani de închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis la Constanţa, Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoeneşti, Grădina, Salcia și a fost eliberat la 4 noiembrie 1961, însă cu domiciliu forțat în comuna Rubla, raion Brăila, regiunea Galați. De 23 de ani este președintele Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.
Paul Andreescu a declarat pentru Cotidianul ZIUA de Constanța că acordarea titlului este actul prin care Consiliul Județean își onorează statutul și emblema județului, titlul fiind dedicat tuturor foștilor deținuți politic și membrilor Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România:
„Este probabil actul prin care Consiliul Județean își onorează statutul și emblema județului. Și pentru că sunt unul dintre puținii supraviețuitori în orașul Constanța. Poate și datorită faptului că sunt încă președintele filialei Constanța de 23 de ani, poate și acesta a fost un motiv. Oricum, acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Constanța, care-i onorează pe ei, și pe mine, sigur că da, mă bucură. Îl consider nu titlul meu, ci titlul fraților mei din lot, nu mai este niciunul în viață. Un titlu pentru toți ceilalți frați de suferință, un titlu pentru Asociația Foștilor Deținuți Politici Filiala Constanța și nu în ultimul rând, un titlu în egală măsură pentru colegii mei din filială”.
Pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră (brațul Midia Năvodari), în dreptul comunei Poarta Albă, se înalță un monument, alcătuit din nouă module în formă de cruce: Memorialul Poarta Albă. Memorialul a fost ridicat la inițiativa Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, sub coordonarea președintelui filialei, Paul Andreescu. Sfințirea monumentului a avut loc pe 28 septembrie 2000. Închinat celor care au suferit în regimul comunist în lagărele de muncă silnică de la Canal, între anii 1949 și 1953, Memorialul Poarta Albă are inscripționat, pe fiecare modul, numele celor 9 lagăre de muncă forțată prin care au trecut zeci de mii de deținuți politici: Columbia, Saligny, Medgidia, Poarta Albă, Noua Culme, Galeșu, Peninsula, Midia și Constanța.
Sursă foto: Ionuț Druche
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii