Fostul general al Securității Mihai Caraman a murit! A sustras informații ultrasecrete de la NATO pentru URSS
Fostul general al Securității Mihai Caraman a murit! A sustras informații ultrasecrete de la NATO pentru URSS
25 Jul, 2024 16:51
ZIUA de Constanta
1917
Marime text
- A fost general de Securitate român, care a îndeplinit funcția de director al Serviciului de Informații Externe în perioada 1990-1992.
Mihai Caraman, născut pe 11 noiembrie 1928, în comuna Oancea, din județul Galați a decedat astăzi 25 iulie 2024. A fost general de Securitate român, care a îndeplinit funcția de director al Serviciului de Informații Externe în perioada 1990-1992.
Potrivit Wikipedia, în perioada 1958-1968, în calitate de șef al rezidenței de spionaj din Paris, a organizat și condus așa-numita „Rețea Caraman”, care a reușit să sustragă și să aducă în țară unele documente din Cartierul General al NATO, provocând daune grele Alianței Nord-Atlantice. Asupra lui Mihai Caraman a planat bănuiala că ar fi lucrat și pentru KGB, deoarece a fost singurul ofițer al Securității decorat de KGB pentru rezultate excepționale împotriva NATO.
În 1968, o parte dintre agenții recrutați de Caraman au fost deconspirați, iar ofițerul român a fost retras în țară, unde a deținut mai multe funcții de comandă în structurile de spionaj devenind și șeful diviziei de contrainformații de la Direcția de Informații Externe.
După fuga generalului Ion Mihai Pacepa în SUA, din 1978, Mihai Caraman a fost detașat în funcții neimportante și, în final, în 1979 a fost trecut în rezervă.
După evenimentele din decembrie 1989, la data de 18 ianuarie 1990 generalul Caraman a fost reactivat și a fost numit în funcția de adjunct al ministrului apărării naționale și comandant al Centrului de Informații Externe, centru care a devenit la 13 decembrie 1990 Serviciul de Informații Externe.
La scurt timp, generalul Gheorghe Moga (cel care a găsit legătura dintre Caraman și KGB) a murit subit, în imprejurări neelucidate nici azi.[1] Câteva luni mai târziu a dispărut și generalul Nicolae Doicaru care (împușcat la o vânătoare cu un glonț, deși toți participanții aveau doar alice), ca prim adjunct al ministrului de Interne, fusese însărcinat cu supravegherea informativa a lui Caraman.[1]
În anul 1992, Manfred Wörner, secretarul general al NATO, a anunțat că nu va vizita Bucureștiul atât timp cât Caraman va conduce SIE, deoarece considera că o persoană care a spionat împotriva NATO este incompatibilă cu funcția de șef al serviciului de spionaj al unei țări care făcea demersuri de aderare la NATO.
Sursă foto: TVR1/Youtube Omul şi timpul: Agentul 007 de România - Mihai Caraman
Citește și:
#MemorialulPoartaAlbăRaport final. Partidul Comunist Român. Comunismul dinastic al lui Ceauşescu, 1965-1989 (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii