Primele condamnări în dosarul clubului Colectiv! Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare. Peste 50 de milioane de euro, daune
Primele condamnări în dosarul clubului Colectiv! Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, 8 ani
16 Dec, 2019 13:23
ZIUA de Constanta
4713
Marime text
Tribunalul București a anunțat primele condamnări în dosarul Colectiv! În total, cei 13 inculpați din dosar au luat 115 ani de închisoare.
Iată principalele pedepse
Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare.
Asta în timp ce cei trei patroni ai clubului Colectiv (Anastasescu George Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin) au luat câte 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Daniela Niţă - șefa firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.
George Matei şi Antonina Radu, pompieri ai ISU Bucureşti - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
Societatea comercială COLECTIV CLUB S.R.L. a fost condamnată la o amendă în valoare de 2,350,000 de lei.
De asemenea, Tribunalul București a admis în parte acțiunile civile și a dispus acordarea unor despăgubiri totale în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro. De menționat că în această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.
Amintim că în urma incendiului şi-au pierdut viaţa aproximativ 70 de persoane, atât în noaptea tragediei, cât şi ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.
Printre victimele incendiului din Colectiv se numără o tânără de doar 25 de ani din Constanţa. Tânăra lucra într-o multinaţională şi urma un masterat pe Studii Culturale Britanice. Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012).
În noaptea incendiului, fata se afla în Colectiv, alături de o colegă. Deşi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, avea plămânii şi rinichii foarte afectaţi, iar medicii nu au reuşit să o salveze.
Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“.
Printre cei răniţi în incendiul din Colectiv s-a aflat şi un bărbat, în vârstă de 44 de ani, scafandru de mare adâncime din Mangalia. Acesta a ajuns în noaptea respectivă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, de unde a fost externat după aproape două luni.
Dosarul a fost instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- eugen 16 Dec, 2019 16:03 dar ceii care au inchiriat localul FABRICII PIONERUL si l-au transformat din spatiu industrial supus anumitor norme in spatiu de utilitate publica