Fostul primar din Grădina, Ion Melcea, cooptat în societatea Atinimul

09 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3542
Marime text
Tabita Melcea, în calitate de asociat unic al societăţii Atinimul SRL, a decis cooptarea în societate a lui Gabriel Melcea şi a lui Ion Melcea.
De asemenea, a fost mărit şi capitalul social al societăţii, astfel: Gabriel Melcea aduce un aport în numerar în sumă de 1.200 de lei, iar Ion Melcea aduce un aport în numerar în sumă de 400 de lei. Astfel, capitalul social este de 2.000 de lei, compus din 200 de părţi sociale. După majorarea de capital, Tabita Melcea deţine 40 de părţi sociale, adică 20% din capitalul social, Ion Melcea deţine 40 de părţi sociale, adică 20% din capitalul social, iar Gabriel Melcea deţine 120 de părţi sociale, adică 60% din capitalul social. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit Registrului Comerţului, societatea a fost înfiinţată în anul 2010 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Obiectul principal de activitate, conform codificării CAEN, este „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.
Tabita Melcea, născută în anul 1952, în municipiul Constanţa, mai este asociată în Melo Com SRL şi Cheile Dobrogei SRL. Gabriel Melcea deţine părţi sociale în Mega Aqua Parc SRL, Melo Com SRL şi Mig Maritim SRL. La rândul său, Ion Melcea este asociat în Mega Aqua Parc SRL şi Melgalu SRL (radiată). De asemenea, discoteca Megalos din Mamaia aparţine lui Ion Melcea, fostul primar al localităţii Grădina.
Reamintim că, în ianuarie 2014, societatea Atinimul SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Construire parc acvatic, panouri publicitare, împrejmuire teren, organizare execuţie, spatii divertisment şi alimentaţie publică“ în vederea obţinerii acordului de mediu. Potrivit memoriului de prezentare a proiectului, acesta presupune construirea unui parc acvatic, a unor spaţii comerciale şi de alimentaţie publică. Terenul pe care va fi amplasat obiectivul are o suprafaţă de 7.541 mp şi se află într-o zonă de activităţi turistice şi de agrement. Acesta este proprietate privată şi este închiriat de către beneficiar pe bază de contract.

Citeşte şi:
Piscină pentru copii şi adulţi, tobogane, trei bazine de aterizare şi două terase Cum va arăta Aqua Park BelonaUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii