Francine Cousteau a devenit ambasador onorific al Deltei
Francine Cousteau a devenit ambasador onorific al Deltei
Soţia faimosului explorator Jacques-Yves Cousteau, care a decedat în 1997,
a fost numită Ambasador Onorific al Deltei Dunării, în semn de recunoaştere a
eforturilor depuse de aceasta pentru dezvoltarea şi promovarea, la nivel
internaţional, a valorilor Deltei.
Distincţia i-a fost acordată lui Francine Cousteau de către Ministrul Mediului,
Nicolae Nemirschi, în cadrul primei misiuni de lucru socialiste susţinută de
Comisiile pentru Dezvoltare Regională şi pentru Mediu ale Parlamentului
European în Deltă.
Organizată la initiativa europarlamentarilor Victor Boştinaru şi Daciana Sârbu,
Misiunea socialistă a celor două Comisii, REGI şi ENVI, a urmărit trasarea
modalităţilor prin care Delta Dunării poate fi conservată prin intermediul
politicilor pentru dezvoltare regională şi de mediu a Uniunii Europene.
Astfel, este necesară "o abordare integrată a problemelor ce afectează
Delta Dunării, care să reunească în acelaşi cadru toate componentele de mediu,
protecţie socială, infrastructură şi care să susţină programele de dezvoltare
durabilă" a declarat Victor Boştinaru.
Proiectul de promovare a Deltei Dunării ca patrimoniu european a debutat în
luna decembrie a anului trecut la Parlamentul European cu o expoziţie şi o
conferinţă.
Sursa: Evenimentul Zilei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp