Fregata „Regina Maria“ participă la misiune sub comanda NATO pe Marea Neagră
Fregata „Regina Maria“ participă la misiune sub comanda NATO pe Marea Neagră
02 Jul, 2021 11:16
ZIUA de Constanta
2009
Marime text
- Misiunea celor 240 de militari de la bordul fregatei ,,Regina Maria” este adaptată la situația epidemiologică actuală
Fregata ,,Regina Maria” (F222) a plecat miercuri, 30 iunie, din portul militar Constanța pentru a se integra în gruparea navală permanentă a Alianței Nord-Atlantice SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group 2) care acționează, în perioada 30 iunie-22 iulie, în Marea Neagră.
Potrivit Forțelor Navale Române, la plecare, nava a executat o serie de exerciții împreună cu fregata „HNMS Evertsen” din Țările de Jos, în vederea dezvoltării capacității de acțiune în comun. Au fost exersate manevre și evoluții care au cuprins trecerea navelor prin diferite scenarii, tehnici și proceduri de R.A.S. (Replanishment At Sea - realimentare pe mare), precum și acțiuni complexe, în cadrul serialelor de luptă antiaeriană, cu implicarea aeronavelor de tip MIG 21 LANCER ale Forțelor Aeriene Române.
Instruirea bilaterală româno-neerlandeză dintre cele două fregate a avut ca scop creșterea nivelului de interoperabilitate, și a reprezentat un bun prilej pentru echipajul de la bordul fregatei „Reginei Maria” de a se pregăti pentru misiunea sub comanda NATO, pe care o vor desfășura în această lună.
Misiunea celor 240 de militari de la bordul fregatei ,,Regina Maria” este adaptată la situația epidemiologică actuală, iar întregul personal participant a fost vaccinat și testat anticovid, înainte de a pleca în misiune, în conformitate cu procedurile în vigoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii