Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:55 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fundaţia Fantasio şi ONG Baylor Marea Neagră - câştigătorii programului Heineken (galerie foto)

ro

30 Jun, 2011 00:00 1721 Marime text

heineken.jpgÎn luna mai, compania Heineken România, în parteneriat cu Asociaţia CSR Nest, a lansat un program de responsabilitate socială care constă în acordarea a patru granturi a câte 15.000 de euro fiecare unor ONG-uri sau instituţii publice din Constanţa şi Miercurea-Ciuc.

„Programul s-a desfăşurat sub forma unui concurs de proiecte care se adresează, anul acesta, ONG-urilor şi instituţiilor publice din Constanţa şi Miercurea-Ciuc, oraşe în care compania are fabrici. Au fost depuse 11 proiecte, iar în urma evaluării şi a punctajului au fost desemnate câştigătoare proiectele ONG Baylor Marea Neagră şi a Fundaţia Fantasio", a declarat ieri Adrian Babu, directorul tehnic al companiei. Fundaţia Fantasio a participat la programul de responsabilitate socială „Heineken pentru Comunităţi" cu proiectul „Identitatea neamului prin tradiţie şi obiceiuri". „Proiectul este unul de tip mixt, cu componenţa socială, culturală şi turistică şi se va desfăşura în perioada 1 august - 30 octombrie. Obiectivul principal al acestuia îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor artistice tradiţionale din România, protejarea şi relansarea producţiei de obiecte de artă populară, precum şi promovarea acestor produse pe pieţele naţionale şi internaţionale. Sumele obţinute prin licitarea obiectelor rezultate din activităţile meşteşugarilor prezenţi la festivalul „Sărbătoarea recoltei şi a vinului dobrogean", organizat de Fundaţia Fantasio, vor fi donate Centrului de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică Năvodari", au precizat reprezentanţii fundaţiei. Proiectul ONG Baylor Marea Neagră facilitează accesul la testare, eliminând obstacolele existente atunci când e vorba de programul clasic de testare: program, loc, transport. Astfel, beneficiarii vor putea să aibă acces la informaţii despre starea lor de sănătate, să îşi evalueze stilul de viaţă şi să ia decizii informate şi responsabile pentru viitorul lor. O altă parte a populaţiei va avea acces la informaţii de bază şi va şti să aprecieze care sunt factorii de risc din viaţa lor şi cum pot să afle mai multe despre statutul lor medical din punctul de vedere al Hepatitei B, C şi al infecţiei cu HIV. Proiectele câştigătoare vor fi implementate în perioada 1 august 2011 - 1 februarie 2012.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii