Furt de cereale în plină zi! Angajați ai două districte căi ferate, prinși în flagrant delict (FOTO)

13 Dec, 2023 15:34
ZIUA de Constanta
1180
Marime text
La data de 12 decembrie 2023, în jurul orei 12:45, polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Galați – Biroul de Investigații Criminale au depistat în flagrant delict cinci bărbați, angajați ai două districte căi ferate, în timp ce încărcau într-un autovehicul 7 saci cu cereale (boabe), grâu și porumb, bunuri care ar fi fost sustrase din vagoane de marfă.
Cei depistați au fost identificați, stabilindu-se că doi dintre aceștia, de 51, respectiv 56 de ani, sunt din municipiul Galați, alți doi, de 55 și 56 de ani, sunt din satul Pleșa, comuna Berești-Meria, județul Galați, iar cel de-al cincilea, de 33 de ani, este din municipiul Brăila, informează IPJ Galați.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Galați, au fost efectuate verificări, în zona triajului Larga, fiind descoperiți nouă saci încărcați cu același tip de cereale.
Astfel, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Galați, la locuința unui alt bărbat, de 56 de ani, care ar avea funcția de șef de echipă în cadrul unuia dintre cele două districte.
În urma percheziției, au fost descoperiți 5 saci cu grâu, 2 butoaie (unul din lemn și unul de tablă, ce conțineau porumb și grâu amestec), 3 saci mari (fiecare având greutatea aproximativă de 800 de kg) cu grâu, 28 de saci (dintre care 15 cu porumb și 13 cu grâu), iar, într-o magazie, pe jos, a fost descoperită o cantitate de porumb și grâu, ce urmează a fi stabilită cu exactitate, informează sursa citată anterior.
De asemenea, în timpul flagrantului delict, au fost descoperiți 30 de saci, fără conținut, în portbagajul autovehiculului, precum și 16 saci cu cantitatea totală de 620 kg cereale, care au fost ridicați.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
foto: IPJ Galați
Citește și:
Transporturi de lemn fără documente. Poliția aplică măsuri drastice și confiscări (FOTO)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii