Furtul Tezaurului Dacic Ministrul Culturii a discutat cu regele și prim-ministrul Olandei despre furtul de la Muzeul Drents
Furtul Tezaurului Dacic: Ministrul Culturii a discutat cu regele și prim-ministrul Olandei despre furtul de la- Ministrul Culturii a discutat cu Regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos și cu prim-ministrul Olandei, Dick Schoof, despre furtul de artă de la Muzeul Drents
Natalia Intotero, ministrul Culturii a participat la emoționantele ceremonii de comemorare a 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare și exterminare Auschwitz-Birkenau, desfășurate sub Înaltul Patronaj al Președintelui Poloniei.
Aceasta s-a întâlnit cu Majestatea Sa Regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos și cu Prim-ministrul Olandei, Dick Schoof. Discuțiile s-au concentrat pe semnificația momentului comemorativ și pe situația artefactelor valoroase din patrimoniul cultural românesc recent furate.
Am participat ieri la emoționantele ceremonii de comemorare a 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare și exterminare Auschwitz-Birkenau, desfășurate sub Înaltul Patronaj al Președintelui Poloniei. Evenimentul a reunit supraviețuitori ai Holocaustului, oficiali internaționali și reprezentanți ai organizațiilor dedicate păstrării memoriei victimelor Holocaustului.
În marja acestui eveniment solemn, m-am întâlnit cu Majestatea Sa Regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos și cu Prim-ministrul Olandei, Dick Schoof. Discuțiile s-au concentrat pe semnificația momentului comemorativ și pe situația artefactelor valoroase din patrimoniul cultural românesc recent furate.
Am solicitat autorităților olandeze să acorde atenția cuvenită acestei situații și să facă toate demersurile necesare pentru a identifica autorii acestui furt și pentru a readuce aceste obiecte acasă, acolo unde le este locul.
De asemenea, am prezentat oficialilor olandezi măsurile luate de partea română, printre care înființarea unui grup operativ de criză la nivel guvernamental, care coordonează eforturile de identificare și recuperare a acestor obiecte de patrimoniu.
Prim-ministrul Olandei, Dick Schoof, m-a asigurat de sprijinul ferm al autorităților din țara sa pentru identificarea autorilor acestui furt și recuperarea artefactelor.
In plus, domnia sa a subliniat importanța unei cooperări europene consolidate pentru protejarea patrimoniului cultural comun și combaterea traficului ilegal de bunuri culturale.
Artefactele din Tezaurul României nu sunt doar obiecte de patrimoniu, ci sunt părți esențiale ale istoriei și identității poporului român. Ele reprezintă o moștenire culturală inestimabilă, nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume. Este o datorie morală să protejăm și să recuperăm aceste simboluri ale trecutului nostru comun.- a transmis Natalia Intotero.
Citește și:
Furtul Coifului de Aur de la Coţofeneşti şi a trei brăţări dacice din aurPolițiștii din Olanda nu exclud ca printre hoți să se afle și români
Peste 50 de ponturi primite după jaful tezaurului dacic din Muzeul Drents. Anunțul Poliției olandeze
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp