Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:40 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Comănescu şi-a păstrat titlul de cel mai bogat dobrogean

ro

17 Oct, 2011 01:00 4562 Marime text
cap_10.jpgNew-entry în topul Forbes este familia Muntmark, mare investitoare în domeniul eolienelor

Topul Forbes care apare astăzi pe piaţă ne arată constănţenii care s-au mai îmbogăţit, au sărăcit sau şi-au conservat averile anul trecut.

Ca şi în ceilalţi ani, primul dobrogean din top este Gabriel Valentin Comănescu, ocupatul locului 7 în clasamentul general. Şeful de la Grup Servicii Petroliere are o avere estimată la 500 de milioane de euro, cu 50 de milioane în plus faţă de anul trecut. După cum putem observa, unii ştiu să facă bani şi pe timp de criză. Potrivit www.adevarul.ro, Comănescu a reuşit să obţină contracte internaţionale valoroase, iar platformele de foraj marin ale GSP au ajuns până în Mexic. New-entry-ul în topul Forbes este familia Muntmark, mare investitoare în domeniul eolienelor. Emanuel Muntmark, capul familiei, a pus bazele unui adevărat imperiu eolian, care se întinde în mai toată Dobrogea. Averea familiei a fost estimată la 35-40 de milioane de euro. În anii trecuţi, topul Forbes a mai fost populat de primarul Radu Mazăre şi de partenerii săi de afaceri Nicuşor-Daniel Constantinescu şi Sorin-Gabriel Strutinsky.



Tags: Emanuel Muntmark


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii