Gabriel Dimisianu, criticul literar specializat în proză română contemporană

Criticul literar Gabriel Dimisianu împlineşte azi 82 de ani. Acesta s-a născut la Brăila în anul 1936, în familia librarului Iancu Dimisiano. A urmat şcoala primară nr. 4 din oraşul natal, Brăila. A fost elevul Liceului „Nicolae Bălcescu” între anii 1946 şi 1953. Pentru a-şi aprofunda studiile, Dimisianu pleacă la Bucureşti, unde studiază la Facultatea de Filologie, secţia Limba şi literatura română. 
 
Debutul propriu-zis al lui Gabriel Dimisianu a fost în „Gazeta literară”, în anul 1958, acolo unde a fost şi redactor aproape zece ani. A mai scris şi la „Scînteia” şi „România literară”. A mai fost redactor-şef adjunct la revista „Amfiteatru”.
 
Gabriel Dimisianu a publicat timp de peste patru decenii cronici ale literaturii române contemporane, fiind unul dintre cei mai longevivi critici literari români. A scris cronici şi recenzii în periodicele „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Steaua”.  Cronicile sale literare au fost risipite prin diferite reviste, dar au fost incluse în cărţile de critică literară publicate ulterior.
 
Criticul literar a prefaţat ediţii ale operelor lui Geo Bogza, Ion Luca Cragiale, Pompiliu Constantinescu, Mircea Eliade, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Camil Petrescu. A fost un adept autodeclarat al stilului critic al lui Eugen Lovinescu şi a fost interesat întotdeauna de proza contemporană, fără a ignora şi proza clasică.
 
Cronicile sale sunt echilibrate, lipsite de excese, scrise cu un ton moderat şi paşnic. Dimisianu a ales să urmeze spiritul critic raţionalist al lui Titu Maiorescu şi al urmaşilor săi.
 
Despre Gabriel Dimisianu, Marian Papahagi spunea că este „un observator atent al actualităţii literare, înclinat mai cu seamă spre analiza prozei româneşti contemporane”. „Lumea criticului”, o carte scrisă în anii 2000, este una cu caracter polemic, ce conţine însemnări despre ideile şi dezbaterile literare ale vremii, respingând acuzele existenţei unui „vid de creaţie” din perioada comunistă şi regretând dispariţia spiritului critic în perioada postdecembristă.
 
Dimisianu nu a ignorant autorii clasici, scriind periodic cronici ale operelor lui Costache Negruzzi, Ion Ghica şi alţii. Studiul „Introducere în opera lui Constantin Negruzzi” a fost considerat una dintre cele mai bune analize ale operei negruzziene.
 
În anul 1977, activitatea critică a lui Gabriel Dimisianu a fost apreciată şi astfel i-au fost decernate „Premiul pentru critică şi istorie literară” a Uniunii Scriitorilor, Premiul Filialei Bucureşti a Uniunii Scriitorilor, Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române. A mai fost decorat şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”. Din opera sa amintim „Schiţe de critică”, „Prozatori de azi”, „Opinii literare”, „Lecturi libere”, „Amintiri şi portrete literare”, „Fragmente contemporane”.