Galani și Arproex SRL vor să oblige autoritățile să elibereze autorizația de construire. Primăria Constanța le-a făcut dosar penal (galerie foto+video)
Galani și Arproex SRL vor să oblige autoritățile să elibereze autorizația de construire. Primăria Constanța
10 Nov, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
8007
Marime text
Vântul puternic de marţi seara a provocat mai multe pagube în municipiul Constanţa. Pe lângă câteva maşini avariate de copaci căzuţi, vântul a provocat pagube însemnate pentru câţiva constănţeni care locuiesc în cartierul Tomis Plus. Ca în filmele de groază, o schelă ridicată pentru lucrările de anvelopare a unui bloc de nouă etaje s-a desprins şi a căzut în curtea unei persoane care locuieşte vizavi de imobilul aflat în construcţie, distrugând gardul, faţada blocului şi avariind grav două autoturisme parcate. Doar norocul a făcut ca în zonă să nu se afle nicio persoană, pentru că incidentul s-ar fi soldat şi cu victime. Schela, care nu a fost ancorată suficient pentru a ţine piept vântului puternic, era ridicată pentru anveloparea termică a blocului pe care cântăreţul de muzică grecească Ionuţ Galani şi societatea Arproex SRL îl construiesc în Tomis Plus, pe strada Madrid.
Locuitorii din zonă spun că blocul ridicat de investitorii imobiliari nu a fost ridicat respectând legislaţia în vigoare, pentru proiectul „Construire imobil locuinţe colective D+P+8+9E“, de pe bulevardul Tomis nr. 425, parcela 287, lot 23/2/1 din Constanţa, fiind eliberat doar un certificat de urbanism, cu numărul 3.088, pe data de 21 octombrie 2016, după ce clădirea cu nouă etaje fusese ridicată. Totuşi, societatea Arproex SRL şi interpretul Ionuţ Galani nu au primit autorizaţia de construire de la Primăria Constanţa deoarece investiţia pe care au realizat-o pe strada Madrid nu ar respecta reglementările urbanistice zonale.
„Societatea a edificat lucrări de construcţie fără a avea autorizaţie în acest sens. Din acest motiv, investitorul a fost sancţionat contravenţional şi s-a dispus oprirea lucrărilor. Cu toate acestea, investitorul nu a respectat dispoziţia măsurii contravenţionale, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru construire fără autorizaţie de construcţie, care se află în cercetare la Parchet. La rândul său, investitorul a depus două solicitări de eliberare a autorizaţiei de construire, care au fost respinse pentru că nu respectă reglementările urbanistice zonale în ceea ce priveşte amplasamentul, regimul de înălţime, procentul de ocupare a terenului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa Ionela Halciuc.
Dacă dosarul Primăriei Constanţa nu a fost înregistrat încă pe rolul unei instanţei de judecată, fiind încă în cercetare, societatea Arproex şi Ionuţ Galani l-au dat în judecată pe primarul Constanţei, solicitând eliberarea autorizaţiei de construire, în baza certificatului de urbanism emis. Astfel, pe 18.07.2016, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul 4752/118/2016, la Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, luni, 14 noiembrie, fiind programat un nou termen în dosar.
Reamintim că societatea Arproex SRL şi Ionuţ Galani au demarat lucrările la blocul de nouă etaje cu toate că nu au avut actele necesare pentru realizarea construcţiei în mod legal. Reprezentaţii Primăriei Constanţa au explicat că, în situaţia în care instanţa va stabili că imobilul ridicat pe strada Madrid din Constanţa nu respectă reglementările urbanistice zonale, ar putea să fie obligaţi să intre în legalitate, adică să dărâme imobilul construit în afara dispoziţiilor legale.
O schelă a căzut şi ar fi avariat două maşini în Tomis Plus din Constanţa (galerie foto)
Locuitorii din zonă spun că blocul ridicat de investitorii imobiliari nu a fost ridicat respectând legislaţia în vigoare, pentru proiectul „Construire imobil locuinţe colective D+P+8+9E“, de pe bulevardul Tomis nr. 425, parcela 287, lot 23/2/1 din Constanţa, fiind eliberat doar un certificat de urbanism, cu numărul 3.088, pe data de 21 octombrie 2016, după ce clădirea cu nouă etaje fusese ridicată. Totuşi, societatea Arproex SRL şi interpretul Ionuţ Galani nu au primit autorizaţia de construire de la Primăria Constanţa deoarece investiţia pe care au realizat-o pe strada Madrid nu ar respecta reglementările urbanistice zonale.
„Societatea a edificat lucrări de construcţie fără a avea autorizaţie în acest sens. Din acest motiv, investitorul a fost sancţionat contravenţional şi s-a dispus oprirea lucrărilor. Cu toate acestea, investitorul nu a respectat dispoziţia măsurii contravenţionale, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru construire fără autorizaţie de construcţie, care se află în cercetare la Parchet. La rândul său, investitorul a depus două solicitări de eliberare a autorizaţiei de construire, care au fost respinse pentru că nu respectă reglementările urbanistice zonale în ceea ce priveşte amplasamentul, regimul de înălţime, procentul de ocupare a terenului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa Ionela Halciuc.
Dacă dosarul Primăriei Constanţa nu a fost înregistrat încă pe rolul unei instanţei de judecată, fiind încă în cercetare, societatea Arproex şi Ionuţ Galani l-au dat în judecată pe primarul Constanţei, solicitând eliberarea autorizaţiei de construire, în baza certificatului de urbanism emis. Astfel, pe 18.07.2016, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul 4752/118/2016, la Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, luni, 14 noiembrie, fiind programat un nou termen în dosar.
Cine va răspunde de schela căzută peste maşini şi gard?
Referitor la incidentul la care am făcut referire mai sus, reprezentantul societăţii Arproex SRL a precizat, pentru ZIUA de Constanţa, că schela aparţinea unei societăţi comerciale care se ocupa de lucrările de anvelopare. „Nu este schela noastră. Este a unei firme specializate care se ocupă de anvelopare. Este o firmă autorizată, pentru montarea schelelor şi anvelopare trebuie să fie o firmă autorizată, şi aceasta era agreată ISCIR şi probabil are şi asigurare. Referitor la autorizaţia de construire, am apelat la instanţă, care va reglementa situaţia“, a declarat angajatul societăţii Arproex SRL.Reamintim că societatea Arproex SRL şi Ionuţ Galani au demarat lucrările la blocul de nouă etaje cu toate că nu au avut actele necesare pentru realizarea construcţiei în mod legal. Reprezentaţii Primăriei Constanţa au explicat că, în situaţia în care instanţa va stabili că imobilul ridicat pe strada Madrid din Constanţa nu respectă reglementările urbanistice zonale, ar putea să fie obligaţi să intre în legalitate, adică să dărâme imobilul construit în afara dispoziţiilor legale.
Galani aruncă pisica în curtea Arproex SRL
Contactat telefonic de redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa, cântăreţul de muzică grecească a precizat că nu a avut niciun amestec în construcţia blocului, de acest lucru ocupându-se o firmă specializată. „Eu nu mă ocup de bloc, eu am avut doar terenul şi o firmă s-a ocupat de construirea blocului. Eu am avut terenul şi mi s-au dat nişte apartamente acolo. Nu e blocul meu. Este o societate care face blocuri, eu nu am nicio treabă cu asta. Eu am avut doar terenul. Ştiu că este o problemă cu eliberarea certificatelor în Constanţa, dar eu nu m-am ocupat de asta“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, Ionuţ Galani.Cine este Ionuţ Galani
Născut pe 10 iunie 1978, absolvent al Şcolii Populare de Arte Constanţa (actualul Centru Cultural „Teodor T. Burada“), Ionuţ Galani şi-a obişnuit ascultătorii cu încântătoarele acorduri de muzică grecească live, acompaniat de trupa de dansuri Asteria. Artistul şi-a înfiinţat propria trupă - Galani Band -, care, împreună cu faimosul ansamblu de dansuri Asteria, încântă publicul cu melodii greceşti arhicunoscute, într-o versiune şi interpretare cât mai apropiate de original. Povestea sa este una specială şi datorită faptului că a trăit la Constanţa în preajma regretatului actor Jean Constantin, care i-a lăsat moştenire multe dintre obiectele sale preferate, printre care şi barca.Despre Arproex SRL
Firma Arproex SRL a fost înfiinţată în 2008, având sediul social în municipiul Constanţa, pe strada B.P. Hașdeu nr. 118. Potrivit Registrului Comerţului, are un capital social de 200 de lei, integral vărsat în 20 de părţi sociale. Asociat unic al societăţii este Dinu Bălan, născut pe 20.11.1982, în Constanţa, care are şi funcţia de administrator al societăţii. Potrivit codificărilor CAEN, firma se ocupă de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.Citeşte şi
Bloc de nouă etaje în Tomis Plus. Galani şi Arproex forţează pe ultimă sută de metri intrarea în legalitate!O schelă a căzut şi ar fi avariat două maşini în Tomis Plus din Constanţa (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Pascu 10 Nov, 2016 07:57 Legea ar trebui sa fie egala pentru toti. Daca nu are autorizatie de construire si a depasit parametrii constructiei, aceasta dupa parerea mea trebuie daramata. Numai dupa ce se vor darama cateva blocuri construite in mod ilegal, se vor resecta de catre investitori, regulile de construire ale imobilurilor.