Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:04 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Galbau „Nu trebuie sa uitam de varstnici"

ro

19 Feb, 2009 03:11 2285 Marime text

Stefan_Galbau_01_copy.jpgAstăzi, are loc finala Concursului de Şah pentru Pensionarii din Năvodari. Competiţia a fost organizată cu sprijinul consilierului şi vicepreşedintelui PD-L Năvodari, Ştefan Gălbău.

De cele mai multe ori se întâmplă ca politicienii să-şi uite promisiunile făcute în campania electorală şi să îşi urmărească propriul interes, după ce s-au văzut în funcţii. Nu este cazul consilierului şi vepreşedintelui Partidului Democrat Liberal (PD-L) Năvodari, Ştefan Gălbău. Acesta a făcut dovada, o dată în plus, că nu i-a uitat pe cei de vârsta a treia şi că are o serie de proiecte pentru ca aceştia să îşi petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut. Fostul viceprimar a declarat că a rămas la Comisia Socială în cadrul Consiliului Local (CL) ca să fie mai aproape de pensionari. Orice politician ar trebui să fie aproape de cei în vârstă pe tot parcursul mandatului, nu doar în campania electorală, a adăugat Gălbău. În acest scop, la sediul PD-L Năvodari a fost organizat un concurs de şah pentru pensionari. Vicepreşedintele PD-L a precizat că a pus la dispoziţie sediul partidului, pentru această competiţie, astfel încât pensionarii să aibă, cel puţin pentru moment, unde să poată juca şah. La concurs au participat 30 de persoane de vârsta a treia, pe regula două din trei. Astăzi este organizată finala, duminică urmează să fie înmânate premiile pentru primii trei clasaţi, iar ceilalţi vor primi diplome de participare.

pentru_galbau.jpgGălbău sprijină Asociaţia Pensionarilor din Năvodari

Şi când era viceprimarul oraşului Năvodari, Ştefan Gălbău se afla alături de pensionari. De data aceasta, ca simplu consilier, şi-a oferit sprijinul pentru înfiinţarea, alături de ei, a unei Asociaţii a Pensionarilor din Năvodari nonguvernamentală. A fost redactat actul constitutiv al organizaţiei, care urmează să fie înregistrat, a precizat consilierul PD-L, Ştefan Gălbău. Sunt înscrişi deja 25 de membri, iar pensionarii care doresc să participe la acest proiect trebuie să contribuie cu o sumă modică. De asemenea, Gălbău îşi propune ca vârstnicii să fie invitaţi la toate şedinţele CL Năvodari şi poate chiar să aibă un reprezentant direct în acest forum reprezentativ pentru oraş. „Nu poţi rezolva problemele oamenilor dacă nu le cunoşti", a adăugat fostul viceprimar. Din acest motiv este necesară participarea lor la întrunirile legate de soarta oraşului. Adeseori, ideile celor în vârstă sunt demne de luat în seamă, pentru că experienţa lor de viaţă îi poate ajuta şi pe cei tineri, mai ales în situaţii limită. „În acest sens mi-am propus ca, în fiecare lună, să desfăşor, alături de pensionarii oraşului Năvodari, un eveniment de neuitat pentru cei de vârsta a treia", a mai spus Gălbău. De exemplu, luna viitoare tot la sediul PD-L va fi organizat un campionat de table. Toate aceste competiţii şi activităţi sunt menite să îi ajute pe bătrâni să comunice şi să socializeze cu cei de vârsta lor şi nu numai.

Jocul minţii, de peste 40 de ani

La concursul organizat la sediul PD-L, cu sprijinul consilierului Ştefan Gălbău, a participat şi un pensionar în vârstă de 65 de ani, care practică jocul minţii de peste 40 de ani, Ion Ungureanu. Acesta a câştigat mai multe competiţii, printre care locul I la Cupa 1 Decembrie, pentru categoria şah rapid, şi locul doi la aceeaşi cupă, pentru categoria şah clasic. Ion Ungureanu a povestit că un frate mai mic l-a învăţat să aşeze piesele, însă mutările le-a descoperit singur. Pensionarul a povestit cum, în 1975, când participa la un concurs, a ajuns mai târziu şi trebuia să continue o partidă începută cu o zi înainte. Cei prezenţi, alături de adversar, au analizat mutările pe care Ungureanu ar fi putut să le facă înainte ca acesta să ajungă. Când s-a aşezat, însă, Ion Ungureanu la masa de şah, a făcut cu totul altă mutare, la care cei prezenţi nu s-au gândit şi care a dat peste cap tot jocul. Astfel de poveşti spun, cu multă emoţie, bătrâneii oraşului Năvodari.

{mos_ri:Stefan Galbau} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii