Garda de Coastă Aproape o mie de jucării, confiscate în Portul Constanța
Garda de Coastă: Aproape o mie de jucării, confiscate în Portul Constanța
14 Jan, 2020 09:41
ZIUA de Constanta
2208
Marime text



În urma controlului, au fost descoperite 960 jucării susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în data de 13.01.2020 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
De asemenea, s-a stabilit faptul că administratorul firmei este o femeie, cetăţean moldovean, în vârstă de 30 de ani.
Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 104.780 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursă foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii