Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:10 09 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garda de Coastă Poliția de Frontieră, în acțiune de Anul Nou. Eliminarea controalelor Schengen și operațiuni BLITZ la granițele României

ro

08 Jan, 2025 16:44 324 Marime text
Sursa foto: Garda de Coastă
 
  • În perioada vacanței de Anul Nou, 31 decembrie 2024 - 7 ianuarie 2025, peste 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost zilnic la datorie, desfășurând misiuni de supraveghere și control la frontieră.
     
În perioada vacanței de Anul Nou, 31 decembrie 2024 - 7 ianuarie 2025, peste 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost zilnic la datorie, desfășurând misiuni de supraveghere și control la frontieră, potrivit unui comunicat din partea Gărzii de Coastă.

Începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu aderarea completă a României la Spațiul Schengen, controlul de la frontiera internă, respectiv de la granița cu Ungaria și Bulgaria, a fost eliminat. Astfel, persoanele care au dorit să călătorească în această perioadă în Spațiul Schengen au putut să o facă fără a se mai opri la cabinele de control ale Poliției de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie.

Totuși, polițiștii de frontieră români au ca obiectiv protecția cetățenilor și desfășoară controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație de la frontiera internă sau în diverse noduri rutiere.

În ceea ce privește valorile de trafic înregistrate în această perioadă, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Isaccea, la frontiera externă a țării noastre, respectiv la granița cu Ucraina, au efectuat formalitățile de control aproximativ 11.000 de persoane, cetățeni români și străini, folosind 2.500 mijloace de transport.

Referitor la activitățile specifice, polițiștii de frontieră au efectuat peste 4.000 de verificări în aplicația eDAC în zonele de competență, nefiind înregistrate evenimente deosebite, cu excepția unui autoturism radiat din circulație.

Acțiune tip BLITZ - Garda de Coastă

În data de 3 ianuarie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, dar și cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au desfășurat în zona de frontieră o acțiune tip BLITZ.


În urma acestei acțiuni, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 lei și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare, 2 cărți de identitate și 3 plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, au fost verificate aproximativ 1.000 de mijloace de transport, având ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competență, nefiind înregistrate nereguli.

În toată această perioadă, Poliția de Frontieră, la nivelul întregii țări, a acționat în sistem integrat, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.



Citește și:
Curtea de Apel Constanța, pronunțare în dosarul în care fostul șef al Gărzii de Coastă a fost trimis în judecată de DNA


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii