Garda de Coastă Polițiștii au depistat patru containere sosite din China, încărcate cu marfă contrafăcută, în Portul Constanța Sud Agigea (GALERIE FOTO)
Garda de Coastă: Polițiștii au depistat patru containere sosite din China, încărcate cu marfă contrafăcută,
23 Dec, 2021 14:19
ZIUA de Constanta
1618
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea au descoperit în Portul Constanţa, în patru containere sosite din Hong Kong respectiv China, peste 20.000 de jucării, peste 300 obiecte de mobilier, peste 530.000 acumulatori și aproximativ 140.000 produse de igienă personală susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
În perioada 16.12 - 21.12.2021, o echipa comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud Agigea a efectuat controlului fizic asupra a patru containere, astfel:
Un container sosit din China, încărcat cu acumulatori și produse de igienă personală, ce avea ca destinatar o societate comercială cu sediul în județul Ilfov.
În urma verificărilor amănunţite s-a constatat faptul că în interior se aflau peste 530.000 acumulatori și aproximativ 140.000 produse de igienă personală care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, un container sosit din Hong Kong, încărcat cu jucării, ce avea ca destinatar o societate comercială cu sediul în județul Ilfov.
În urma verificărilor amănunţite s-a constatat faptul că în interior se aflau peste 20.000 seturi de jucării care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute
Două containere sosite din China, încărcate cu taburete de lemn tapițat, ce aveau ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interior se aflau peste 300 obiecte de mobilier – taburete de lemn tapițate care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
Bunurile, cu o valoare de peste 3,4 milioane lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Totodată, polițiștii de frontiera efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.
Sursă foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii