General-maior (r) Marin Ioniță În cei 32 de ani de la înființare SRI a devenit o puternică instituţie în slujba intereselor fundamentale ale poporului şi statului român
General-maior (r) Marin Ioniță: În cei 32 de ani de la înființare SRI a devenit o puternică instituţie în„Ca în fiecare an la 26 martie, cadrele militare în rezervă și în retragere din ACMRR-SRI marchează aniversarea Serviciului Român de Informaţii care, în cei 32 de ani de la înființare, în complicatele etape pe care le-a parcurs România, a evoluat odată cu societatea, devenind o puternică instituţie în slujba intereselor fundamentale ale poporului şi statului român.
Cu deosebire în aceste momente, în care amenințările la adresa securității naționale s-au transformat brusc devenind, din concepte mai mult sau mai puțin abstracte, realități dure cu care ne confruntăm zi de zi, ne exprimăm mândria de a fi contribuit, cu puterea de muncă, iar ca rezerviști, cu experiența profesională, la transformarea Serviciului într-o structură modernă și eficientă, în măsură să anticipeze și să avertizeze beneficiarii legali în legătură cu pericolele care amenință România. Un exemplu recent este informarea prezentată la 22 februarie a.c. de către directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, la ședința Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, privind analiza de securitate, din perspectiva atribuțiilor legale ale SRI, în contextul situației tensionate din Ucraina, respectiv riscurile de securitate la care ar putea fi expusă România în perioada următoare în funcție de factorii externi.
Acest moment aniversar este, de asemenea, un prilej pentru noi de a sublinia și de a mulțumi pentru solidaritatea și camaraderia pe care am simțit-o permanent, dar mai ales în ultima perioadă, marcată de pandemia Covid-19 și de dificultățile economice, din partea colegilor noștri din activitate. Îi asigurăm și pe această cale nu doar de recunoștința noastră ci și de disponibilitatea de răspunde tuturor eventualelor situații care ar solicita experiența noastră de muncă și viață.
Conștienți fiind că progresul instituțional și rezultatele actuale ale Serviciului se datorează în mod esențial resursei umane de o foarte bună factură intelectuală, profesională și nu în ultimul rând morală, le adresăm acestor oameni, ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari şi angajaţi civili, felicitări pentru realizările profesionale şi pentru devotamentul dovedit în apărarea şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale cetăţenilor săi.
La mulți ani, SRI!
Patria a priori!“ - este mesajul transmis de General-maior (r) MARIN IONIȚĂ, Președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp