Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:37 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Generalul-locotenent Daniel Petrescu, decorat cu prilejul marcării a 100 de ani de relații diplomatice între România și Polonia

ro

02 Oct, 2019 14:54 1429 Marime text
Generalul-locotenent Daniel Petrescu, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării, a participat marți, 1 octombrie, la ceremonia organizată de Ambasada României în Varșovia cu prilejul marcării a 100 de ani de relații diplomatice între România și Polonia.

În cadrul ceremoniei, generalul-locotenent Daniel Petrescu a fost decorat cu „Ordinul pentru merit al Republicii Poloneze în grad de comandor” de către Președintele Poloniei Andrzej Duda.

Decorarea unui general român de către Președintele Poloniei reprezintă recunoașterea la nivel bilateral a importanței dimensiunii militare a parteneriatului strategic româno-polonez și contribuie, totodată, la promovarea intereselor României în mediul internațional.

Cooperarea militară dintre armatele celor două țări este una foarte strânsă, Armata României participând în Polonia cu un detaşament de apărare antiaeriană ca parte componentă a grupului de luptă NATO condus de către SUA, iar Polonia participă cu un detaşament în compunerea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est de la Craiova.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii