Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:27 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gran Via creşte preţurile la apartamente

ro

19 Nov, 2008 03:18 783 Marime text

Reprezentanţii Gran Via susţin că nu au fost afectaţi de criza financiară şi că vor continua construirea ansamblurilor rezidenţiale din Constanţa şi Capitală. 

Într-un interviu acordat ziarului Financiarul, David Martinez Vallbona, general manager al Gran Via în România, a declarat că a investit până în prezent zece milioane de euro din fonduri proprii pentru proiectul Flamenco, ansamblul rezidenţial ce se va ridica în zona fostului obor de legume. De asemenea, reprezentantul unuia dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari spanioli de pe piaţa locală a explicat că a mai primit două oferte din partea BCR şi La Caixa pentru o finanţare de 30 milioane euro, bani suficienţi pentru a duce la bun sfârşit lucrările pentru primele patru sute de apartamente. Lucrările la ansamblul rezidenţial, care va avea o mie de apartamente, au fost demarate în vara acestui an. „Am vândut circa 10% din locuinţele acestei etape şi estimăm vânzări de 15-20%. „Cu toate acestea, pentru anul viitor ne propunem să creştem preţurile, ţinând cont că pentru primul bloc avem o profitabilitate de sub 10%", a declarat Vallbona pentru ziarul Financiarul. Preţurile se ridică la 1250 euro/mp plus TVA, iar costurile construcţiei sunt de 850 euro/mp, la care se adaugă TVA-ul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii