Grave nereguli constatate la Centrul de Diabet
Grave nereguli constatate la Centrul de Diabet
26 Aug, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
856
Marime text
Medicamente prescrise cu nemiluita pentru anumiti bolnavi
Conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate a demarat la inceputul acestei saptamani cel de-al doilea control la Centrul de Diabet si Boli de Nutritie. Potrivit datelor furnizate de catre directorul CJAS, doctorul Liviu Mocanu, verificarea respectiva s-a efectuat deoarece statisticile intocmite in ultimele luni au aratat faptul ca din cei 12.000 de diabetici inscrisi pe liste si care ar trebui sa primeasca tratament, doar 9.000 dintre ei si reusesc sa-si procure tratamentul necesar. Mocanu a declarat ca in urma primului control efectuat reiese ca medicamentele nu ajung pentru toti bolnavii, si asta doar din cauza diabetologilor care prescriu incorect retetele. Se pare ca inspectorii din cadrul CJAS au descoperit faptul ca pe unele retete ale diabeticilor care aveau nevoie de insulina erau prescrise si antidiabetice orale, ceea ce nu este normal. Mai mult decat atat, din primele verificari a reiesit faptul ca specialistii constanteni nu respecta recomandarile Comisiei de Diabet, eliberand retete cu mult peste media admisa. Spre exemplu, unui singur pacient i-au fost eliberate intr-o luna medicamente antidiabetice in valoare de peste zece milioane de lei. In plus, anumite medicamente nu au fost prescrise corect, fapt descoperit si in timpul verificarii foilor de observatie. Directorul CJAS a mai spus ca in aceste fise de observatie ale bolnavilor nu erau specificate antecedentele medicale ale pacientului, adresa sau observatiile medicale ale acestuia.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii