Greii de la Callatis Geoana, Constantinescu si Mazare (galerie foto)
Greii de la Callatis: Geoana, Constantinescu si Mazare (galerie foto)O nouă ediţie a Festivalului „Callatis", cea de a XI-a, a început la malul mării.
Luni seara a fost „Callatis Carnaval", iar pe scena-scoică din Portul Turistic Mangalia au urcat Fuego, Pepe, Miki, Fly Project, Ovidiu Lipan Ţăndărică & Grupul Balcano & Stelu Enache, Geta Burlacu (Republica Moldova) Crush & Alexandra Ungureanu, Inna, Anamaria Dancs (Ungaria), Regal (Serbia). Prezentatorii serii au fost Marius Bodochi (îmbrăcat la patru ace, acesta s-a „lăsat" lăudat de maestrul Pânzaru PIM pentru eleganţă, rugându-l totodată să îi mai ridice ceva osanale, pentru a fi pregătit să dea ochii cu publicul) şi Lavinia Şandru, prezenţă constantă în primele ediţii ale Callatisului.
Lavinia a venit şi cu o propunere inedită pentru organizatorul festivalului, Primăria Mangalia: la fiecare ediţie să fie organizate căsătorii simbolice, care să ţină „şapte zile şi şapte nopţi". O noutate pentru ediţia din acest an a festivalului: în fiecare zi, pe Aleea Stelelor de Mare vor avea loc concursuri şi demonstraţii de „street dance", sub coordonarea lui Taz, de la „Simplu". O altă premieră: Ovidiu Lipan Ţăndărică şi trupa Ricchi & Poveri şi-au turnat dalele pe Aleea Stelor de Mare imediat după miezul nopţii, şi nu ziua, aşa cum o cerea tradiţia.
Show-ul de zile mari - exceptându-i pe veteranii de la Ricchi & Poveri, care au dat pe scenă cam tot ce au avut ei mai bun - l-a avut Ţăndărică. Ritmurile care l-au făcut celebru în decursul timpului (apropo, el a fost prezent şi la prima ediţie a Festivalului „Callatis", în 1999, când concertele erau susţinute în piaţa oraşului) au ridicat spectatorii în picioare. Nici înainte, dar nici după concert, artistul nu a reuşit să stea mai mult de două minute într-un loc, fiind plin de vervă. În cele din urmă a fost „sechestrat" de maestrul Pânzaru PIM şi pus să pozeze pentru o caricatură.
Floarea PSD-ului, surâzătoare în lumina reflectoarelor
„Ziariştii care vin anul acesta la Callatis ar trebui să nu politizeze evenimentul", spunea, în urmă cu câteva zile, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac. Se pare că, de joi şi până luni, edilul a fost pocnit de amnezie totală, iar „ziariştii" au fost nevoiţi să uite ad-hoc ceea ce li se promisese cu câteva zile înainte: că politicul, pe banii publici (opt miliarde de lei), nu îşi are rostul la un festival al românilor de pretutindeni. Asta pentru că, pe cele mai bune locuri din Portul Turistic, a fost invitată toată „floarea" PSD-ului local şi naţional, începând cu Mircea Geoană şi soţia, Cozmin Guşă (naşul Laviniei Şandru), Radu şi Alexandru Mazăre, Nicuşor Constantinescu, şi culminând cu pesediştii de vază ai Mangaliei, încântaţi să ajungă în lumina reflectoarelor şi altfel decât prin scandalurile politice de la nivel local.
În seara folclorului autentic românesc, „Dor de Callatis", pe scena festivalului s-au reunit Daniela Condurache, Matilda Pascal Cojocăriţa, Steliana Sima, Petrică Mâţu Stoian, Sava Negrean Brudaşcu, Olguţa Berbec, Gelu Voicu, Cristian Pomohaci, Aneta Stan, Nina Predescu, Gheorghe Turda, Maria Didraga, Ansamblul „Baladele Deltei", Ansamblul „Plaiuri Dobrogene" şi Orchestra „Dor Românesc", dirijată de Ştefan Cigu. Evenimentul a fost prezentat de Maria Dragomiroiu şi Aurel Tămaş.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp