Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:01 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Greva din Educaţie continuă! Guvernul nu a acceptat solicitările sindicaliştilor. Este solicitată intervenția președintelui Iohannis

ro

30 May, 2023 14:05 1199 Marime text
Greva din Educaţie continuă în condiţiile în care autorităţile nu au acceptat solicitările sindicaliştilor de creştere a salariilor cu aproximativ 20%, au anunţat marţi, în Piaţa Victoriei, liderii de sindicat, după întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului, conform Agerpres.ro

"Cererea noastră şi anume de a se majora salariile aşa cum am cerut ieri: aplicarea articolului 12 din Legea 153 nu se acceptă. Este vorba de o creştere de 20% a salariilor", a arătat Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.


Acesta a precizat că oficialii au înaintat aceeaşi propunere, respectiv prime de 4.000 de lei pentru personalul didactic şi de 1.500 de lei pentru cel nedidactic.

În aceste condiţii, sindicaliştii spun că vor continua acţiunile de protest şi solicită intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis.

"Acţiunile de protest continuă. Colegii noştri sunt singurii care vor decide momentul suspendării acestor acţiuni. Preşedintele are un rol major. Dacă vrea să detensioneze situaţia din sistem va trebui să intervină în regim de urgenţă. Este rolul domniei sale de mediator" a subliniat, la rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".

Sindicaliştii au pornit în marş către Palatul Cotroceni.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii