Greva generala la CFR a fost stabilita
Greva generala la CFR a fost stabilita
04 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
960
Marime text
Feroviarii vor picheta Ministerul Finantelor si al Transporturilor
Negocierile avute pana acum cu administratia si cu ministrul transporturilor nu au avut nici un succes * Vineri sindicalistii se vor intalni din nou cu Mitrea * Acestia au solicitat o intalnire si cu ministrul Tanasescu * Daca prin dialog nu se vor rezolva problemele pe 15 martie va fi declansata greva generala
De la greva de avertisment, ce s-a desfasurat pe data de 1 martie, intre orele 07.00 si 09.00, si pana in prezent reprezentantii sindicalistilor feroviari au avut o serie e intalniri pentru a lua in discutie revendicarile si pentru a gasi o modalitate de aplanare a conflictului de munca existent. Astfel, o prima intalnire intre protestatari si conducerea CN CF "CFR" SA a avut loc la o zi dupa greva de avertisment. De fapt in acea zi au avut loc doua intalniri intre cele doua parti. Revendicarile principale ale salariatilor CFR vizeaza majorarea salariilor cu 12 procente si acordarea tichetelor de masa. Acestea au fost si principalele subiecte al intalnirii cu administratia. Constantin Costea, vicelider al sindicatului "Feroviarul" Constanta a declarat ca discutiile nu au clarificat in nici un fel problemele existente la ora actuala administratia oferind in continuare o majorare salariala de trei procente. Pentru ca dupa prima zi de negocieri lucrurile au ramas ca in tren, ieri, reprezentantii feroviarilor s-au intalnit cu ministrul transporturilor, Miron Mitrea pentru a discuta pe marginea listei de revendicari. Nici de aceasta data lucrurile nu au prins contur. Ministrul Mitrea va avea insa o discutie cu ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, pentru a vedea daca se poate acorda majorarea salariala ceruta de feroviari. Florin Cezar Nita, presedintele filialei Constanta a Federatiei "Drum de Fier" a declarat ca la randul lor reprezentantii sindicatelor feroviare au solicitat o intalnire cu ministrul finantelor deoarece s-a ajuns la concluzia ca situatia existenta nu apartine de ministerul transporturilor ci de cel de finante. De asemenea, astazi va avea loc o noua intalnire cu conducerea CFR care intre timp va face calculele necesare pentru a vedea daca se poate acorda majorarea ceruta de salariati. Sindicalistii sunt deschisi dialogului astfel ca vineri la ora 13.00 vor avea o noua intalnire cu Miron Mitrea. Protestatarii neincrezatori in succesul negocierilor au stabilit deja un program de pichetare. Astfel vineri intre orele 08.00 si 09.00 feroviarii vor picheta Ministerul Transporturiloriar intre orele 09.00 si 11.00 pe cel de Finante. Nita a precizat ca daca prin negocieri nu se va aplana conflictul pe data de 15 martie la ora 07.00 va fi declansata greva generala pe perioada nelimitata. Prin urmare pentru rezolvarea situatiei prin negocieri mai este doar o saptamana. Dupa aceea feroviarii vor paraliza traficul pe calea ferata pana cand revendicarile lor vor fi solutionate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii