Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grevă japoneză la Institutul Național de Statistică! Salariaţii vor picheta sediul Parlamentului României şi sediul Institutului Naţional de Statistică Bucureşti

ro

25 Apr, 2023 10:25 1003 Marime text
Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează în data de 26 aprilie 2023 grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă.

Potrivit unui comunicat al Cartel Alfa, ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o lungă perioadă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenţi faţă de numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest, solicită de urgenţă:

- Aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică”;

Stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică;

- Uniformizarea grilei de salarizare din sediul central și din direcţiile teritoriale de statistică.

Greva japoneză se va desfăşura simultan în Institutul Naţional de Statistică Bucureşti şi în 26 de direcţii teritoriale de statistică: Bucureşti, Alba, Arad, Bacau, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mehedinți, Mureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.

Conform calendarului de proteste stabilit, salariaţii din INS vor picheta în data de 11.05.2023 sediul Parlamentului României începând cu ora 10:00 şi sediul Institutului Naţional de Statistică Bucureşti începând cu ora 11:45.

„Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

De asemenea, salariaţii, reprezentaţi de către sindicat, solicită asumarea de către conducerea INS a incapacităţii de a gestiona problemele apărute în ultimii ani.



Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială şi toate acestea pot fi realizate doar cu ajutorul celei mai importante resurse a instituţiei şi anume resursa umană.

Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat).

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti a căutat și va căuta întotdeauna calea dialogului pentru respectarea drepturilor şi stoparea discriminărilor salariaţilor din INS“ - au precizat reprezentanții Cartelului Alfa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii