Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:33 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grindeanu face precizări despre închiderea circulaţia pe Valea Oltului (VIDEO)

ro

05 Jul, 2024 12:36 1050 Marime text
 Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis vineri, 05 iulie 2024, în cadrul unei conferințe de presă, că îşi asumă decizia de închidere a circulaţiei pe DN 7 - Valea Oltului timp de o lună, deși această măsură poate provoca nemulţumiri într-un an electoral.

"Ştiu că e an electoral şi ştiu că poate 90% dintre oamenii politici ar fi luat decizia să amâne eventuale lucruri care să ducă la un disconfort, dar autostrăzile nu au culoare politică. Şi atât timp cât soluţia este aceasta, dacă vrem să avem autostrăzi, de a restricţiona pe o perioadă de o lună traficul, eu nu ezit, chiar dacă e an electoral şi chiar dacă mulţi mi-au spus că ar fi bine să amânăm, sunt mai importante autostrăzile decât alegerile. Pentru că au fost destui ani în care probabil că s-a gândit altcumva şi au fost mai importante alte lucruri. Îmi asum acest lucru, pe mine mă interesează să fac autostrăzi în România şi asta fac împreună cu echipa de la CNAIR şi cu toată lumea, cu toate riscurile", a declarat Grindeanu la Curtea de Argeş, unde a verificat stadiul lucrărilor la lotul 4 al autostrăzii Sibiu - Piteşti.

"Sigur că sunt deschis la propuneri care ar putea îmbunătăţi ceea ce colegii din CNAIR, împreună cu Poliţia Rutieră, cu toată lumea au gândit. Suntem deschişi, doar că, repet, construcţia de autostrăzi în România şi aşa este prea mult întârziată", a precizat Sorin Grindeanu.


Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie şi 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu - Piteşti, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri. 

foto-video: Facebook/ Sorin Grindeanu 


Citește și:

Restricții de trafic pe Transfăgărășan. Iată intervalele
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii