Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:06 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvern Măsuri drastice în Ordonanța „trenuleț”. Salarii înghețate și prime/bonusuri eliminate

ro

27 Dec, 2024 18:19 1094 Marime text
Guvernul României
  • Această ordonanță include mai multe măsuri ce vor avea un impact direct asupra angajaților din sectorul public, printre care înghețarea salariilor, eliminarea voucherelor de vacanță și a primei de carieră didactică, dar și suspendarea angajărilor.

Coaliția de guvernare a finalizat proiectul Ordonanței „trenuleț”, care urmează să fie adoptată într-o ședință de Guvern la începutul săptămânii viitoare. Această ordonanță include mai multe măsuri ce vor avea un impact direct asupra angajaților din sectorul public, printre care înghețarea salariilor, eliminarea voucherelor de vacanță și a primei de carieră didactică, dar și suspendarea angajărilor.

Îngheață salariile la stat

Art. I – (1) Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2024 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) al art. 13 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2024.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se menţin la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie2024 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Art. II – (1) În anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2024, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, valoarea lunară a indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2024.


Nu se mai plătesc ore suplimentare

Art. III - Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) - (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Îngheață angajările la stat

Art. VII – (1) Începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică posturilor unice vacante.


(3) Prin post unic, în sensul alin. (3), se înţelege:

a) acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţi stabilite nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică; ori
b) un post dintre posturile aflate în compartimentele în care există numai posturi vacante.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ordonatorii principali de credite, în cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea unui procent de maximum 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget, la nivel de ordonator principal de credite, pe fiecare sursă de finanțare în parte. Pentru posturile din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, respectiv instituțiile de învățământ superior de stat, urmărirea încadrării în procentul de maximum 15% se realizează la nivelul Ministerului Educației, respectiv la nivel de ordonator principal de credite, după caz.

(5) Încadrarea în procentul de 15% prevăzut la alin. (4) nu se aplică în situaţia în care ocuparea posturilor vacante nu duce la majorarea numărului total de posturi ocupate, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, la nivelul ordonatorului principal de credite, în cazul ocupării posturilor vacante corespunzătoare:

a) categoriei înalţilor funcţionari publici;
b) funcţiilor publice de conducere, funcţiilor publice de conducere cu statut special şi posturilor militare de conducere;

(6) Ocuparea prin concurs sau examen a posturilor prevăzute la alin. (2), (4), şi (5) se aprobă de ordonatorul principal de credite, în baza solicitării fundamentate în ceea ce privește necesitatea și oportunitatea ocupării și în baza avizului structurii de specialitate a ordonatorului principal de credite care certifică posibilitatea ocupării posturilor cu încadrarea în bugetul aprobat la momentul inițierii demersurilor pentru ocuparea acestora.

(7) Pentru posturile pentru care s-a afişat rezultatul selecţiei dosarelor de concurs anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se pot continua procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la data publicării anunţului privind concursul.

(8) În termen de 2 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice pe site-ul propriu un anunţ cu privire la posturile care îndeplinesc cerinţele prevăzute la alin. (7) şi pentru care concursul poate continua.

(9) Prin derogare de la prevederile art. 510 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1), funcţiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.

(10) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ordonatorii principali de credite inițiază demersurile necesare în vederea reorganizării instituțiilor subordonate, inclusiv a structurilor deconcentrate, astfel încât în urma procesului de reorganizare numărul de instituții/structuri subordonate la nivel de ordonator principal de credite să se reducă cu cel puțin 25%.

Indemnizația de concediu de sănătate scade de la 75% la 65%

Art. XVII - Alineatul (1) al art.17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea procentului de 65% asupra bazei de calcul stabilite conform art. 10.”

Nu se mai acordă prima de carieră didactică

Art. XXVII - În anul 2025, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu acorda prime didactice și prime de cariere profesionale, reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare.

Nu se mai acordă vouchere de vacanță, prime sau bonusuri

Art. XXXVIII - (1) Pentru anul 2025, operatorii economici cărora li se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pot prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli, creşterea cheltuielilor de natură salarială faţă de realizarile anului 2024, dar cu incadrarea in ultimul buget de venituri şi cheltuieli aprobat,  numai ca urmare a menţinerii drepturilor de natură salarială ale personalului, aflate în plată la data de 31 decembrie 2024 şi creșterii salariului de bază minin brut pe țară garantat în plată pentru anul 2025 și a celorlate cheltuieli de natură salarială aferente acestuia,  numai pentru personalul care intră sub incidența acestor reglementări, condiţionat de îndeplinirea următoarelor cerinţe cumulative:

a) să nu majoreze/indexeze sau, după caz, să nu prevadă alte mecanisme de creştere salarială în cursul anului 2025, pentru drepturile reprezentând salarii aflate în plată la data de 31 decembrie 2024;

b) să nu majoreze în anul 2025 drepturile de hrană/indemnizații de hrană/tichete de masa/norme de hrană şi alte drepturi de natură salarială similare față de cele aflate în plată la 31 decembrie 2024, prin derogare de la prevederilor art XL alin (1) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare pe termen lung;

c) să nu acorde în anul 2025 premii, prime/vouchere de vacanță, bonusuri, bonificații și alte drepturi de natură salarială similare, cu exceptia sumelor ce reprezintă participarea salariaților la profit și a cheltuielilor sociale prevăzute la art. 25 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

d) să nu programeze în anul 2025 creşterea numărului de personal faţă de cel realizat în anul 2024.

Citește și:
GuvernÎngheață salariile și se elimină voucherele de vacanță
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii