Guvernul maghiar va investi o suta de milioane de euro in porturile de la Marea Neagra
Guvernul maghiar va investi o suta de milioane de euro in porturile de la Marea Neagra
17 Mar, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1211
Marime text
Portul Constanta a reprezentat din totdeauna un obiectiv foarte important pentru economia Romaniei. Noua conducere a Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta si-a impus inca de la inceput sa promoveze institutia si in acelasi timp sa atraga contracte importante. Sarbatorirea unei Zile a Portului Constanta la Budapesta a fost o premiera de acest gen. Actiunea, care a fost controversata de cei care au intotdeauna ceva de comentat la initiativele altora, a fost o reusita si un castig pentru economia nationala. Manifestarea a fost foarte bine primita de numarul mare de invitati ungari care au avut prilejul sa poarte discutii cu partenerii romani participanti la eveniment, acest lucru favorizand stimularea si crearea de noi relatii comerciale. Prezent la manifestare, Mircea Banias, directorul general al CN APMC, ne-a acordat un interviu, in care s-a referit, in principal, la perspectivele de dezvoltare ale porturilor maritime romanesti. Care a fost scopul evenimentului "Ziua Portului Constanta" organizat la Budapesta?In data de 10 martie 2006 a avut loc "Ziua Portului Constanta la Budapesta, Ungaria", eveniment de promovare a portului la nivel international, organizat de Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" SA Constanta. Scopul central al evenimentului, o premiera de acest gen pentru Portul Constanta, l-a reprezentat promovarea Portului Constanta, a facilitatilor si serviciilor oferite, a strategiei si proiectelor de dezvoltare, avand in vedere legatura indisolubila cu Dunarea, Coridorul de transport Pan-European nr. VII si in lumina apropiatei aderari a Romaniei la Uniunea Europeana. De ce ati ales ca manifestarea sa aiba loc la Budapesta?Ungaria este un partener important pentru Portul Constanta, localizat pe traseul Dunarii - Coridorul de Transport Pan-European VII.Exportul reprezinta foarte mult din economia maghiara si de acest aspect depind in primul rand caile de transport. Care este suma pe care Guvernul Ungariei intentioneaza sa o investeasca in porturile de la Marea Neagra?Dl. Horvath Zsolt Csaba, secretar de stat in Ministerul Economiei si Transporturilor din Ungaria, prezent la eveniment a declarat ca doua treimi din economia maghiara se sprijina pe export. Acesta a precizat ca Dunarea a fost, pana acum, mai mult o punte de legatura cu nordul continentului si de aceea ar vrea sa ii redefineasca rolul, indreptandu-si atentia spre noi legaturi comerciale. In prezent, 20% din comertul Ungariei se face cu parteneri din Constanta si depinde foarte mult de logistica, de infrastructura de transport. De aceea, Guvernul maghiar intentioneaza sa investeasca 100 milioane euro in porturile de la Marea Neagra, inclusiv in Portul Constanta.D-nul Horvath Zsolt Csaba a mai spus la intalnirea de la Budapesta ca sunt constienti de importanta Portului Constanta care este in crestere si ca doresc ca aceasta intalnire sa nu ramana doar una diplomatica, ci sa devina una economica, foarte importanta. Care este traficul derulat de Ungaria prin Portul Constanta si daca acesta a crescut in ultimii ani ?In privinta traficului derulat de Ungaria prin Portul Constanta, putem afirma ca acesta a crescut in ultimii 5 ani simtitor. Astfel, daca in anul 2001 au fost inregistrate 943 mii tone, in anul 2005 putem vorbi depre 2,83 milioane tone. Principalele categorii de marfuri transportate prin Portul Constanta avand destinatie sau punct de plecare Ungaria sunt:-cereale - 86%-produse metalice - 6%-carbune - 3%-minereuri de fier, fier vechi; ciment, materiale de constructie; seminte, uleiuri, ingrasaminte; produse minerale brute; - fiecare grupa cate 1% din traficul Ungariei prin Portul Constanta. Facand o balanta a volumului de marfuri ce tranziteaza Portul Constanta spre Austria si Budapesta, cine detine ponderea cea mai mare?Cea mai mare pondere a traficului prin Portul Constanta o detine Ungaria (2,8 mil to) fata de Austria (400.000 to). Referitor la contractele dintre Portul Constanta cu firma Consal Trade, care este economia pe care o face CN APM SA Constanta in relatiile comerciale cu aceasta firma?Contractul de ,,prestari servicii de prevenire si stingere a incendiilor terestre, precum si stingerea incendiilor la navele si instalatiile plutitoare aflate la cheu in porturile Constanta, Midia si Mangalia" incheiat intre CN APM SA Constanta si Consal Trade SRL a fost modificat dupa cum urmeaza:In data de 9 iunie 2005, CN APM SA Constanta a semnat un Protocol ce a avut ca obiect preluarea contractelor de leasing, cu acordul SC AFIN Romania SA, de catre SC Consal Trade SRL, recuperand integral cheltuielile suportate de companie pana la acel moment, care se ridicau la suma de 1 325 505 RON, precum si cota de profit de 1% aplicata la cuantumul sumelor platite pana in prezent.O alta clauza renegociata este cea referitoare la valoarea de asigurare a interventiei in caz de incendiu. A fost redusa valoarea asigurarii de la 40.749 euro/ luna la 3 813 euro/ luna.Valoarea totala a reducerilor negociate se ridica la suma de 7.020.525, 593 euro. Cum decurge contractul incheiat cu firma Rosal Grup pentru administrarea incineratorului din Portul Constanta?In momentul de fata, CN APM SA Constanta se afla in negociere a termenilor contractuali cu firma mai sus mentionata.In incheiere, as dori sa-mi spuneti ce-i lipseste Portului Constanta pentru a se alinia normelor impuse de Uniunea Europeana?CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta intreprinde eforturi sustinute in vederea alinierii Portului Constanta la normele si standardele impuse de Uniunea Europeana. Trebuie sa mentionam ca Portul Constanta este un port comercial modern, de clasa mondiala, pregatit sa faca fata cerintelor UE.Strategia de dezvoltare a Portului Constanta pentru orizontul de timp 2007-2013 vizeaza proiecte de infrastructura si de imbunatatire a conditiilor de operare in port, reprezentand o necesitate pentru intampinarea, atragerea si imbunatatirea traficului de marfuri in Portul Constanta, in special a traficului de tranzit. In acest sens, mare parte din aceste proiecte sunt localizate in partea de sud a portului, zona de dezvoltare viitoare care beneficiaza de adancimi mari si se afla in apropierea legaturii cu Dunarea, fapt ce va spori importanta Portului Constanta in conjunctura comertului international.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii