Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:37 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul modifică modul de autorizare a farmaciilor!

ro

25 Sep, 2024 19:18 604 Marime text
foto: Freepick.com
Guvernul a adoptat miercuri, 25 septembrie 2024, o ordonanţă de urgenţă prin care modifică procedura de autorizare a unităţilor farmaceutice.

Astfel, este consolidat rolul statului în autorizarea, supravegherea şi controlul activităţii unităţilor farmaceutice, "în acord cu priorităţile Guvernului de reformă în domeniul sănătăţii", reiese dintr-un comunicat transmis de Executiv.

"Obiectivul este de a preveni producerea unor situaţii grave, cu implicaţii directe asupra sănătăţii pacienţilor, precum eliberarea de medicamente neconforme calitativ (expirate, retrase de pe piaţă, neautorizate) sau funcţionarea unităţilor farmaceutice fără personal specializat, inclusiv lipsa farmacistului din farmacie, singurul care este autorizat să elibereze anumite categorii de medicamente (ex. medicamente din categoria antibiotice, stupefiante, psihotrope etc.)", transmite sursa citată.

Se simplifică procesul privind evaluarea documentaţiei de obţinere a autorizaţiei şi sunt implicate instituţiile teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii în activitatea de autorizare, supraveghere şi control a unităţilor farmaceutice de distribuţie cu amănuntul a medicamentelor.

"Prin extinderea acestei activităţi la nivel teritorial, prin cele 42 de direcţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se asigură desfăşurarea inspecţiei în parametri normali, precum şi monitorizarea corespunzătoare a activităţilor desfăşurate de unităţile farmaceutice", se menţionează în comunicat.

Alte modificări se referă la regimul contestaţiei deciziei de neconformitate a spaţiului unităţii farmaceutice, la obţinerea Certificatului de Reguli de bună practică farmaceutică, precum şi la înăsprirea cadrului sancţionator "ca urmare a intensificării numărului de sesizări primite atât de la alte instituţii publice, cât şi de la persoane fizice, în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor legale" privind prezenţa farmacistului în farmacie. 


Sursa: Agerpes.ro 



Citește și:

În atenția șoferilor! Medicamente pentru răceală care te pot lăsa fără permis

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii