Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hănțești, județul Suceava Un copil de doar un an și patru luni a murit, după ce a înghițit un balon

ro

22 Nov, 2021 11:05 1758 Marime text

Când părinții au încercat să-i scoată balonul acesta s-a rupt, iar capătul lui a rămas blocat în gâtul micuțului. El a intrat în stop cardio-respirator la Spitalul Județean, a fost resuscitat și s-a hotărât transferul lui la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, însă pe drum a decedat.


O tragedie fără margini s-a petrecut zilele trecute într-o familie din comuna suceveană Hănțești. Un copil în vârstă de doar un an și patru luni a înghițit un balon. Se pare că părinții au reușit să-i scoată o parte din balon, însă acesta s-a rupt, iar capătul a rămas blocat în gâtul micuțului.Îngroziți, părinții au fugit cu copilul la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean.

Micuțul a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat, iar după ce a fost stabilizat s-a luat decizia transferului către Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, scrie obiectivdesuceava.ro.

Din nefericire, inima copilașului nu a rezistat în timpul transportului și el a suferit al doilea stop cardio-respirator, dar în ciuda repetatelor manevre de resuscitare, nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat decesul. Părinții au povestit medicilor că totul s-a întâmplat în timp copilul se juca cu frații săi mai mari. Mama, însărcinată în luna a VIII-a, nu era în cameră cu micuții, iar tatăl a povestit că trebăluia prin curte.


Cadrele medicale sunt îngrijorate pentru că astfel de tragedii nu sunt izolate și chiar dacă, din fericire, puține duc la deces, sunt cazuri când copii mici ajung la spital pentru că au înghițit o monedă, detergent sau medicamentele bunicilor. Medicii urgentiști se feresc să vorbească deschis despre cauzele acestor incidente, dar recunosc toți că cea mai mare vină o poartă părinții, în 99% dintre cazuri fiind vorba despre neglijență din partea adulților.


”Pentru un copil, ești responsabil până la 18 ani, dar se pare că mulți uită mult prea repede acest aspect”, a menționat un medic urgentist sucevean.



Nesupravegherea copiilor de către părinţi duce, de multe ori, la tragedii și, în ciuda avertizărilor venite tot mai des din partea reprezentanților Poliției, ai DGASPC, se pare că mulți părinți realizează acest lucru doar atunci când ajung  cu micuții lor la spital. Părinţii riscă să fie amendaţi pentru nesupravegherea copiilor, însă acest lucru nu se prea întâmplă.



Doar de la începutul lunii, peste zece copii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava din cauza unor accidente ce puteau fi evitate, dacă cei mici nu erau lăsaţi nesupravegheaţi.


Sursă foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii