Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:53 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Haos în 15 spitale din țară din cauza unui atac cibernetic

ro

12 Feb, 2024 10:31 1141 Marime text

Sursa foto: Pexels


 
  • 15 spitale nu pot raporta servicii medicale, iar pacienții așteaptă în camerele de gardă după ce luni dimineață ar fi fost un atac cibernetic, potrivit știripesurse.ro.

Printre cele 15 spitale, cel puțin patru sunt din București. Este vorba despre Institutul Marius Nasta, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic 2 CF. Din fericire, Spitalul Județean Constanța nu este afectat de acest atac.

Aceste spitale au închiriat acest sistem pentru serviciile medicale de la o firmă IT al cărei server ar fi fost atacat în această dimineață.

Pacienții, extrem de nervoși

Urmează să se stabilească cum se vor face raportarea și decontarea acestor servicii, pentru că dacă nu pot fi introduse în sistem, spitalele nu vor putea obține bani de la CNAS. La Institutul Marius Nasta sunt foarte mulți pacienți care așteaptă la camera de gardă pentru că nu se poate opera niciun serviciu în acest sistem.

De asemenea, la Spitalul CF 2 holurile sunt pline de pacineți nervoși cărora li s-a spus că nu funționează nimic după ce instituția medicală ar fi fost victima unui atac cibernetic.


Citește și
Pompierii din Constanța, solicitați la finalul săptămânii. 15 incendii au fost lichidate și alte misiuni de prim ajutor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii