Harold Pinter si Eartha Kitt ne-au parasit
Harold Pinter si Eartha Kitt ne-au parasit


Primul a încetat din viaţă la vârsta de 78 de ani, iar Kitt a reuşit să împlinească 81 de ani. Pinter este autorul a peste 30 de piese de teatru, un roman şi multe scenarii de film, el fiind cunoscut şi ca poet, regizor sau actor. Dramaturgul britanic s-a remarcat atât prin angajamentul său politic în favoarea drepturilor omului şi împotriva războaielor din Afganistan şi Irak, cât şi prin refuzul său de a primi un titlu nobiliar oferit de premierul John Major.
Eartha Kitt a cucerit două premii Emmy şi a fost nominalizată la premiile Tony şi Grammy, ipostază cu care puţini artişti s-ar putea mândri. Ea a fost cunoscută de publicului american prin intermediul rolului Catwoman - femeia pisică - dintr-un serial tv în vogă în anii 60. După ani de zile în care a cântat în străinătate, în 1974 Eartha Kitt a revenit pe Broadway unde şi-a continuat cariera până la finalul vieţii. Boala a răpus-o după doi ani de la diagnosticarea vedetei jazz cu cancer de colon.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp