Hoteluri ultramoderne, alaturi de unitati bune pentru filmele de groaza (galerie foto)
Hoteluri ultramoderne, alaturi de unitati bune pentru filmele de groaza (galerie foto)
„Bariera verde"
este, mai degrabă, bariera de mizerie oferită localnicilor
Cu gândul la noul sezon estival, care parcă este „împins" de
oficialităţi, an de an, mai către primăvară, deşi vremea destul de rece
descurajează turiştii ce ar dori să petreacă luna mai în costume de baie, agenţii
economici din sudul litoralului au trecut la treabă.
Staţiunile din zonă arată, relativ, bine, fie că e vorba despre
floricelele plantate în faţa unităţilor de alimentaţie publică sau de cazare,
străzile, de bine de rău, au fost peticite, iar măturile angajaţilor de la
serviciul de salubrizare au „pieptănat" trotuarele de pe arterele principale.
Rămân, ca de la an la an, problemele cele mari ale litoralului sudic.
Infrastructură dezastruoasă, trotuare pline de gropi, străzile cârpăcite, haite
de câini maidanezi hămesiţi din iarnă, care atacă pe oricine le încalcă
teritoriul. Peste toate „tronează" unităţile hoteliere vechi, foarte multe
părăsite, care strică imaginea celor de patru şi cinci stele. La Saturn, cele
câteva zeci de „căsuţe", de vile abandonate de circa cinci-şase ani, aflate
chiar pe marginea şoselei care leagă Mangalia de restul staţiunilor. Este o
zonă ce ar trebui cu totul ocolită de turişti, pentru că, pe lângă oamenii fără
casă aciuaţi ici şi colo, câinii fără stăpân ar putea să îi transforme pe
clienţii litoralului în victime sigure.
„Cordonul Saturn-Venus", proiect european de peste 4 milioane de euro,
se pare că a „înţepenit" la faza de proiect, pentru că, pe şantierul în care ar
fi trebuit să se lucreze zi lumină, cam bate vântul. Deşi nu ne pricepem,
termenul 31 ianuarie 2010 pentru terminarea amplelor lucrări ni se pare,
totuşi, destul de greu de îndeplinit, mai ales că, în câteva zile, se dă
startul sezonului estival, iar turiştii nu pot să fie asaltaţi de utilajele
grele cu care ar trebui să se lucreze în zonă.
Imediat ce intri în staţiunea Venus, „clasica" ruină ce-i întâmpină pe
cei care ar alege litoralul sudic, Hotel „Adriana", pare numai bună pentru un
nou proiect „model Primăria Mangalia". Un „Ghosthouse", unde turiştii ar gusta
din plin senzaţiile tari la trecerea printr-o unitate de renume cândva, aflată
acum în plină descompunere. Tot la Venus, de data aceasta pe variantă, o altă
unitate-fantomă, Restaurant „Aladin", odinioară o discotecă mult căutată în
rândul tinerilor. Acum, prin clădirea rămasă fără ferestre bate vântul...
Comorova, „bariera verde" plină de gunoi
La Jupiter, hotelierii şi-au dat tot interesul pentru a întâmpina cum
trebuie sezonul estival. Însă efortul lor trebuie să facă faţă competiţiei:
clădirea Poştei, alături de o fostă discotecă, amplasată chiar la drumul mare,
din care a mai rămas numai structura de rezistenţă.
Şi pentru că, la vară, pe lângă plajă şi plimbări nocturne prin cele
două - trei mini-parcuri de distracţii, turiştii ar putea să se refugieze în
„oaza de verdeaţă" a zonei, Pădurea Comorova, ne-am gândit să admirăm
rezultatele campaniei sugestiv intitulate „Împreună pentru un litoral curat!".
Edilul Mangaliei, Mihai Tusac, afirmă chiar că „Pădurea Comorova reprezintă o
barieră verde care protejează litoralul de vânturile uscate, care-şi oferă cu
generozitate răcoare turiştilor, dar şi localnicilor, în zilele caniculare ale
verii. Este un bun al cetăţenilor, care trebuie protejat!" (www.mangalia.ro).
Ce am găsit printre pâlcurile de copaci, arbuşti şi tufe ne-a cam
îngrozit, mai ales că, în două săptămâni, zona va fi „asaltată" de localnici,
de 1 Mai. „Bariera verde" este, mai degrabă, bariera de mizerie oferită
localnicilor. Verdele ierbii păleşte în faţa multicolorelor hârtii, PET-uri,
ambalaje, cutii de carton, doze şi multe alte resturi, care ar umple mai multe
camioane. Într-un trist „top" al mizeriei din Comorova, de departe conduc
zonele de la Popasul Căprioarelor, varianta Neptun-Jupiter şi zona împădurită
de la Olimp.
În fine, cu o la fel de mare groază ne gândim şi la imaginea Mangaliei,
în momentul în care vreun turist mai îndrăzneţ ar apuca-o pe şoseaua ce leagă
staţiunile de DN39, pe lângă Herghelie. Aici, tonele de resturi aduse şi
depozitate probabil de pe şantierele din staţiuni ar aduce oraşului nu numai
dezaprobarea vizitatorilor, dar şi ceva amenzi consistente de la organismele de
resort.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp