Iată rezultatele de la proba orală de limba română de la BAC
Iată rezultatele de la proba orală de limba română de la BACÎn urma susţinerii probei de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, din data de 23 august 2010, s-au obţinut următoarele niveluri de competenţă: mediu - 40 de candidaţi, avansat - 113 candidaţi, experimentat - 51 de candidaţi. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă (engleză, franceză şi rusă) se desfăşoară în intervalul 24 - 25 august, în toate cele 10 de centre de evaluare (Grup Şcolar „I.N. Roman", Grup Şcolar „C.A. Rosetti", Grup Şcolar Industrial Energetic Cernavodă, Colegiul Comercial „Carol I" Constanţa, Colegiul Tehnic Energetic Constanţa, Colegiul Tehnic „Pontica" Constanţa, Grup Şcolar Ostrov, Colegiul Tehnic de Marină „Al. I. Cuza", Colegiul Tehnic „Tomis" Constanţa şi Grup Şcolar „Ion Podaru" Ovidiu). Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu se stabileşte de către cei doi examinatori, după susţinerea de către candidat a tuturor tipurilor de probe: probă scrisă, cu durata de 90 minute, probă orală, cu durata de 10-15 minute şi proba de înţelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute. Rezultatul evaluării competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp