IGPR Cercetat într-un dosar de trafic de minori
IGPR: Cercetat într-un dosar de trafic de minori
30 Aug, 2023 10:32
ZIUA de Constanta
955
Marime text
- Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat cercetări cu privire la activitatea infracțională a unei persoane bănuite de trafic de minori.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat cercetări cu privire la activitatea infracțională a unei persoane bănuite de trafic de minori, transmite un comunicat din partea Inspectoratului General al Poliției Române.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada mai - iunie 2023, o persoană ar fi recrutat, adăpostit și primit, în scopul exploatării sexuale, două minore, pe care le-ar fi constrâns să practice activități de videochat și prostituție.
Una dintre minore, de mai multe ori, ar fi părăsit în mod voluntar domiciliul, aceasta aflându-se într-o stare de vulnerabilitate cauzată de situația sa familială (plasament la asistent social), fapt de care ar fi profitat persoana bănuită, în activitatea de exploatare.
Astfel, în perioada 6 - 27 august 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigații Criminale și a celor din cadrul Secției nr. 21 de Poliție București, au desfășurat activități investigativ-operative, care au condus la depistarea minorei, în municipiul București.
Pe timpul nopții, dar și în momentele în care, bănuitul nu putea supraveghea victimele, acesta ar fi procedat la imobilizarea acestora folosind o pereche de cătușe achiziționată online.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de bănuit și reținerea acestuia, pentru 24 de ore.
La data de 29 august 2023, acesta a fost prezentat Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Cercetările vor fi continuate de către polițiștii BCCO Ploiești - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorul de caz din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Comisarul șef de poliție Sorina Vlangăr, noul inspector șef al IPJ Constanța! - „Vom face o evaluare și vom veni cu propuneri concrete“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii