IGSU Bilanțul zilei de ieri- 15 persoane aflate în dificultate au fost salvate, iar alte 1.473 au fost asistate medical de echipajele SMURD
IGSU: Bilanțul zilei de ieri- 15 persoane aflate în dificultate au fost salvate, iar alte 1.473 au fost asistate
02 Aug, 2022 11:24
ZIUA de Constanta
878
Marime text
În ultimele 24 de ore, echipajele operative au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.770 misiuni desfășurate de salvatori în data de 02.08.2022.
O pondere de peste 80% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 1.473 de cazuri din totalul de 1.770 de situații de urgență gestionate).
De asemenea, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 86 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 178 misiuni pentru protecția comunităților., transmite IGSU.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 10 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 3 persoane și-au pierdut viața în județele Iași, Prahova și Teleorman.
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 15 persoane aflate în dificultate.
În ultimele 24 de ore au fost transmise 13 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 2 mesaje privind avertizări meteorologice în județul Tulcea și 11 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Argeș (1), Bacău (1), Brașov (1), Covasna (1), Harghita (2), Mureș (1) și Prahova (4).
Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
-O intervenție care a necesitat efort susținut din partea pompierilor prahoveni a avut loc ieri, pe raza localității Mizil, unde echipajele operative au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o fabrică de lactate. Salvatorii sosiți la locul evenimentului au constatat că arderea se manifesta violent, cu dagajări masive de fum la nivelul acoperișului unei clădiri, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. După aproximativ trei ore de luptă continuă cu flăcările, incendiul a fost stins fără a fi înregistrate victime.
-Un eveniment rutier a avut loc ieri, în județul Teleorman, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au intervenit pe DN 51A, în apropierea orașului Zimnicea, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren. În urma impactului au rezultat patru victime, dintre care trei încarcerate, una fiind în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au aplicat manevrele de resuscitare, însă fără răspuns pozitiv. Salvatorii au extras persoanele dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și au acordat asistență medicală de urgență la fața locului celorlalte victime, ulterior acestea fiind transportate la spital.
-O altă misiune solicitantă pentru salvatori a avut loc tot pe parcursul zilei de ieri, în județul Iași, pe DN 28, în orașul Podul Iloaei, unde colegii noștri au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier între trei autoturisme care în urma impactului au părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului au rezultat nouă victime, dintre care una încarcerată, în stop cardio-respirator. Echipajele de descarcerare au extras persoana încarcerată, însă, cu toate eforturile depuse de colegii noștri, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Salvatorii au acordat asistență medicală de urgență la fața locului celorlalte persoane implicate în accidentul rutier, șase dintre acestea necesitând transportul la spital.
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 303 de pompieri salvatori și 219 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, mai precizează sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii