Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:01 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU. Încă o zi în care a fost activat Planul Roșu de Intervenție!

ro

27 Apr, 2023 10:05 1127 Marime text

Ieri, 26.04.2023, salvatorii au intervenit pentru gestionarea a 1.404 situații de urgență, cele mai numeroase fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Argeș, Prahova, Mureș, Cluj, Dolj, Constanța și Arad.

 La nivel național, 1.151 de misiuni au fost gestionate de echipajele SMURD, 1.237 de persoane aflate în dificultate fiind asistate medical., transmite IGSU. 

Totodată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 39 incendii înregistrate la nivel național. 

Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 206 misiuni pentru protecția comunităților.

De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 62 persoane aflate în dificultate.

Potrivit sursei citate, o atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 8 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.

-O intervenție, care a necesitat atenție sporită și efort susținut din partea pompierilor salvatori sibieni, a avut loc ieri, pe raza localității Bradu, când au fost solicitați să intervină pentru pentru gestionarea urmărilor impactului dintre două autocare în care se aflau 93 de persoane. Pentru gestionarea optimă a situației de urgență, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului. După evaluarea medicală și acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, 34 de persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.


În perioda de referință, la nivel național, au fost transmise 15 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel : 2 mesaje privind manifestarea fenomenelor hidrologice periculoase în județul Timiș și 13 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși) în județele Buzău (2), Harghita (2) și Mureș (8)., a mai punctat sursa citată. 

Totodată, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 213 pompieri salvatori și 154 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

De asemenea, pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii