Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:14 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Măsuri dispuse la sfârșit de an. Recomandările pompierilor

ro

28 Dec, 2023 12:40 875 Marime text
  • Renunțați la utilizarea petardelor, artificiilor periculoase sau a altor mijloace pirotehnice! NU permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii! 
 
„Renunțați la utilizarea petardelor, artificiilor periculoase sau a altor mijloace pirotehnice! NU permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii! Toate aceste acțiuni se pot întoarce împotriva celor care le folosesc! Nu deveniți victime și nu-i puneți în pericol pe ceilalți!”, transmite un comunica din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
 
În afara acestor măsuri extrem de importante pentru siguranța fiecăruia dintre noi, în perioada premergătoare trecerii dintre ani și pe tot parcursul acesteia, aproape 5.000 de pompieri care încadrează peste 3.800 de mijloace tehnice vor asigura, zilnic, misiunile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
 
Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul celor peste 540 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, ambulanțe pentru transport neonatologic, precum și autospeciale de descarcerare.
 
De asemenea, pentru menținerea climatului de siguranță pentru participanți, IGSU a dispus unităților subordonate alocarea de resurse și tehnică specifică de intervenție în proximitatea locurilor unde se organizează activități cultural-artistice cu public numeros, pentru preîntâmpinarea și gestionarea cu eficiență a potențialelor situații de urgență.
 
Totodată, pentru furnizarea răspunsului prompt în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice care pot fi prognozate în perioada următoare, pompierii salvatori sunt pregătiți să intervină în sprijinul autorităților și cetățenilor pentru limitarea și înlăturarea potențialelor efecte înregistrate.
 
Conlucrarea cu autoritățile administrației publice centrale și locale este una permanentă pentru facilitatea interoperabilității si a intervenției în sistem integrat în cazul manifestării diferitelor tipuri de risc.
 
În domeniul preventiv, pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, încă de la debutul sezonului rece, inspectorii de prevenire au derulat controale la unități de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, târguri tematice specifice sărbătorilor de iarnă, precum și în zonele unde s-au desfășurat sau se vor desfășura evenimente legate de datini și obiceiuri specifice acestei perioade. Acțiunile vor continua pe întreaga perioadă a iernii.
 
Este extrem de important ca toți cetățenii să fie partenerii eforturilor pe care autoritățile le depun constant, astfel încât climatul de securitate în rândul comunităților să fie asigurat în cele mai bune condiții.
 
Recomandările formulate permanent de noi și comunicate în spațiul public sunt măsuri simple, la îndemâna oricui, care port salva vieți și bunuri atunci când o situație de urgență se produce!
 
Pentru că mijloacele pirotehnice sunt folosite cu predilecție în această perioadă a anului, gândiți-vă întotdeauna la consecințe! NU vă riscați sănătatea pentru doar câteva secunde de distracție.
 
Este important să conștientizați pericolul utilizării necorespunzătoare a acestor obiecte, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite.
 
Folosiți doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare și care prezintă un pericol redus pentru utilizatori. Chiar și pentru materialele cu nivel de risc foarte scăzut, utilizarea de către copii este foarte periculoasă.
 
Nu aprindeți artificiile în încăperi și spații închise, balcoane, holuri de bloc și pe terase. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor/echipamentelor de încălzire, a încheiat sursa citată.


Citește și:
ISU Dobrogea: Atenție la artificii! Recomandările pompierilor din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii