IGSU Mii de misiuni pentru echipajele de urgență din România în ultimele 24 de ore!
IGSU: Mii de misiuni pentru echipajele de urgență din România în ultimele 24 de ore!
04 Jul, 2023 12:12
ZIUA de Constanta
981
Marime text
- Ziua de luni, 03 iulie, s-a dovedit a fi una solicitantă pentru pompieri. Astfel, în ultimele 24 de ore, au intervenit în 1.735 situații de urgență, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Timiș, Iași, Mureș și Constanța.
Conform unui comunicat din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la nivel național, echipajele SMURD au gestionat 1.442 misiuni, în urma cărora 1.445 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
Totodată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 75 de incendii înregistrate în toată țara. Din totalul acestora, 40 au fost intervenții la arderi necontrolate (miriști, vegetație ucată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 30 ha de teren.
Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere a incendiilor, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 210 misiuni pentru protecția comunităților.
O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 8 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 18 persoane aflate în dificultate.
Un eveniment complex ce a necesitat efort susținut din partea salvatorilor hunedoreni s-a produs în cursul nopții în localitatea Crișcior, sat Zdrapți, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o gospodărie. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu posibilitate de propagare la celelalte anexe gospodărești. Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore de luptă continuă cu focul, fără a fi înregistrate victime.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 20 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 17 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele:
- Argeș (1)
- Bacău (1)
- Bistrița-Năsăud (1)
- Brașov (1)
- Buzău (1)
- Covasna (1)
- Dâmbovița (1)
- Harghita (8)
- Piatra Neamț (1)
- Prahova (1)
- 3 mesaje privind fenomenele hidrometeorologice periculoase, în județele Constanța (2) și Tulcea (1).
Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
Citește și:
IGSU: Un sfârșit de săptămână solicitant pentru pompierii din întreaga țară
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii