IGSU Peste 1.000 de solicitări primite din partea populației, la nivel național
IGSU: Peste 1.000 de solicitări primite din partea populației, la nivel național
18 Jan, 2024 09:17
ZIUA de Constanta
812
Marime text
În decursul zilei de ieri, pompierii militari au gestionat 1.623 de solicitări primite din partea populației, la nivel național.
Salvatorii au acționat pentru stingerea a 85 de incendii înregistrate pe întreg teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor și limitând pagubele materiale.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, 1.375 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar 8 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Concomitent cu misiunile pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, echipajele operative au gestionat 179 de misiuni în sprijinul comunităților.
Totodată, pompierii au acționat în 5 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
Derularea activităților de informare și de educare a populației asupra măsurilor și a modului de comportare specifice tipurilor de risc reprezintă un deziderat important pentru instituția noastră, având ca scop creșterea gradului de reziliență a comunităților. Fiți partenerii noștri și participați la acțiunile destinate publicului larg.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și prin aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.
Citește și:
Cabană cuprinsă de flăcări! Mai multe persoane au avut nevoie de ajutor medical
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii