IGSU România participă la exercițiul european de protecție civilă ”Eu ModEx 2023 – Çanakkale, Turcia” (FOTO)
IGSU: România participă la exercițiul european de protecție civilă ”Eu ModEx 2023 – Çanakkale, Turcia”
20 Sep, 2023 10:48
ZIUA de Constanta
926
Marime text
În perioada 18-22 septembrie a.c., în localitatea Çanakkale din nord-vestul Turciei se desfășoară un exercițiu european de protecție civilă de amploare, cu scopul de a pregăti și antrena echipe medicale din diferite țări.
România este prezentă la acest exercițiu printr-o delegație formată din 43 de experți din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), medici și asistenți din cadrul UPU-SMURD București, Iași, Constanța, Brașov și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” București, informează reprezentanții IGSU.
Acest exercițiu oferă o oportunitate excelentă de a testa interoperabilitatea și capacitatea României de a lucra împreună cu alte state în cazul unor situații de urgență majoră. De asemenea, România va putea să se familiarizeze cu mecanismele și cerințele Rezervei Europene de Protecție Civilă din cadrul Uniunii Europene.
La exercițiu sunt prezente echipele EMT1 România, dar și omologi din Portugalia, Turcia, Germania Estonia, Polonia, Azerbaidjan, Finlanda, reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății, o echipă din partea Sistemului Națiunilor Unite de evaluare și coordonare a dezastrelor (UNDAC), în total peste 250 de experți, a mai punctat sursa citată.
Despre Scenariul exercițiului
Scenariul exercițiului: Pe 16 septembrie 2023, la ora 00:34, provincia Canakkale, situată în partea de nord-vest a Turciei, a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 7,4 grade pe scara Richter.
Două spitale din regiune au fost grav avariate și, prin urmare se caută alternative pentru transferul și tratamentul pacienților. În întreaga provincie Canakkale, au fost raportate peste 13.000 de clădiri grav avariate sau prăbușite și aproape 470.000 de persoane afectate. Aproximativ 2.000 de oameni necesită tratament la fața locului, în timp ce mai mult de 27.000 de oameni au nevoie de adăpost temporar.
Prin participarea activă la astfel de evenimente, România demonstrează angajamentul său în dezvoltarea capacităților de protecție civilă și cooperarea internațională pentru gestionarea situațiilor de urgență, întărind astfel solidaritatea și securitatea la nivel european.
foto: IGSU
Citește și:
Echipa românească de intervenție în caz de dezastre, la FORMATEX23 în Austria (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii