Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini ce vor face istorie. Schelele sub care va renaste Cazinoul (galerie foto)

ro

07 Apr, 2020 16:12 9442 Marime text
Visul multor constănţeni ce se arată încă sceptici legat de reabilitarea Cazinoului prinde contur văzând cu ochii.

Astăzi a început montarea schelelor la exteriorul edificiului, în vederea realizării lucrărilor propriu-zise de consolidare şi reabilitare, etapă programată să înceapă după încheierea etapei de proiectare - cel mai probabil, la mijlocul lunii acesteia.

Consolidarea şi reabilitarea Cazinoului reprezintă obiectivul contractului adjudecat de asocierea Aedificia Carpați (lider de asociere) & Remon Proiect & Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL.

La finele săptămânii trecute, primarul Decebal Făgădău anunţa semnarea autorizaţiei de construire pentru Cazino.

Cu aceeaşi ocazie, dr.ing. Petre Badea, directorul general al Aedificia Carpaţi, declara pentru ZIUA de Constanţa: "Următoarea fază este realizarea Proiectului Tehnic de Execuție a lucrărilor - PTE , la care s-a lucrat și se lucrează asiduu - termenul contractual fiind 16 aprilie 2020. Facem eforturi să predăm proiectul tehnic de execuție la Compania Națională de Investiții pentru a fi avizat în CTE. După avizare, va fi emis ordinul de începere lucrări de către C.N.I.“.

În ciuda perioadei dificile pe care o parcurge România la ora actuală, pe fondul epidemiei de Coronavirus, directorul general al Aedificia Carpați a dat asigurări că termenul va fi respectat: „Vom respecta sigur acest termen, chiar și în condițiile crizei actuale. Până atunci, vom continua să realizăm lucrări de organizare de șantier: drum acces, containere, instalații electrice, schele la interior și la fațade și nu numai“.

Între timp, în ciuda stării de urgenţă cauzate de epidemia de Coronavirus ce îi ţine pe oameni în case, în sunetele mării învolburate, Cazinoul din Constanța ne învaţă să avem răbdare, aşteptând cu încredere vremuri mai bune, astfel cum şi el a avut răbdare şi a aşteptat să renască.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii